"Faci pe tine! Faci pe tine!" Messi a cedat nervos în pauza meciului cu Real
07.05.2018, 09:07FC Barcelona şi Real Madrid au terminat la egalitate, scor 2-2, un meci tensionat şi din care nu au lipsit controversele. Maniera de arbitraj a lui Alejandro Jose Hernandez Hernandez l-a scos din sărite şi pe Leo Messi, care a avut o reacţie nervoasă la adresa "centralului", la pauza partidei de pe Camp Nou.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Potrivit AS, în drumul spre vestiare, starul catalanilor a cedat nervos şi a strigat în direcţia arbitrului "faci pe tine, faci pe tine şi le oferi cadouri". Căpitanul madrilenilor, Sergio Ramos, a amintit la rândul său că "la pauză, pe tunel, Messi a pus presiune pe arbitri. Nu ştiu dacă au surprins camerele".
Iturralde Gonzalez, specialistul pe probleme de arbitraj al cotidianului AS, consideră că argentinianul ar fi trebuit eliminat, dacă lucrurile au stat cu adevărat astfel. Mai ales că fotbalistul de 30 de ani era deja avertizat.
De altfel, starea de nervozitate a lui Messi s-a observat încă din finalul primei reprize, când a şi primit cartonaşul galben, în urma unei intrări tari asupra lui Ramos. Mai multe decizii discutabile ale lui Hernandez Hernandez au inflamat spiritele.
În ultimele minute ale primei părţi, "centralul" de 35 de ani a acordat trei cartonaşe galbene şi unul roşu, lui Sergi Roberto, însă a trecut cu vederea o intrare a lui Gareth Bale asupra lui Samuel Umtiti, în urma căreia galezul putea fi eliminat la rândul său.
După pauză, prestaţia arbitrului a fost la fel de confuză. Nu a fluierat fault pentru Real Madrid, la faza premergătoare golului marcat de Messi, şi nu a acordat un penalty evident în favoarea oaspeţilor, la duelul dintre Jordi Alba şi Marcelo.
Etichete: real madrid , barcelona , leo messi , messi , el clasico , sergio ramos , ramos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...