Messi mai are nevoie de o reuşită pentru a deveni golgheterul all-time al Barçei!
15.03.2014, 13:13Atacantul argentinian Lionel Messi a marcat, în întreaga sa carieră, în meciuri oficiale și amicale, 368 de goluri pentru FC Barcelona, cu doar unul mai puțin decât Paulino Alcantara, golgheterul all-time al echipei catalane.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Messi poate egala sau depăși borna celor 369 de goluri duminică, de la ora 18:00, în meciul cu Osasuna de pe Camp Nou, transmis ÎN DIRECT de Digi Sport 1.
Paulino Alcantara, născut în Filipine în 1896, a marcat 369 de goluri în 357 de meciuri jucate la Barcelona, în perioada 1912-1927, adică în nu mai puțin de 15 ani. Messi, care a trecut deja de 400 de jocuri pentru formația blaugrana, va reuși într-un timp mult mai scurt să atingă această bornă.
Messi, în vârstă de 26 de ani, a debutat la Barcelona în sezonul 2004-2005, sub „bagheta” lui Frank Rijkaard. Pe 1 mai 2005, într-un meci Barcelona-Albacete 2-0, argentinianul a reușit primul său gol pentru formația blaugrana, în minutul 88 al partidei, dintr-o pasă superbă a brazilianului Ronaldinho.
Acum, în al zecelea său sezon ca jucător al primei echipe a catalanilor, Messi poate doborî, la doar 26 de ani, recordul absolut de goluri al unui jucător blaugrana.
Etichete: lionel messi , formatia blaugrana , paulino alcantara , golgheterul all-time al barcelonei , 368 de goluri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...