Messi, egalul lui Maradona. În 10 ani, Leo a marcat cât Diego în toată cariera
07.05.2013, 11:09Cifrele lui Lionel Messi sunt impresionante. Argentinianul a egalat, în meciul cu Betis, cele 345 de goluri ale lui Diego Armando Maradona în întreaga carieră. Din 2004 încoace, Messi a înscris 313 goluri cu Barcelona şi 32 cu naţionala Argentinei. Maradona a înscris 311 cu toate echipele sale de club (Argentinos Juniors, Boca Juniors, Barcelona, Napoli, Sevilla) şi 34 cu selecţionata ţării sale.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Maradona a înscris 116 goluri în 166 meciuri cu Argentino Juniors. La Boca a marcat 28 de goluri în 40 de partide, la Barcelona a avut 38 de reuşite în 58 de meciuri, la Napoli a marcat de 115 ori în 259 de partide, la Sevilla a avut 7 goluri în 29 de meciuri şi, în a doua etapă a sa la Boca Juniors, a mai marcat 7 goluri în 31 de meciuri. La Newell's, D10s nu a marcat niciun gol în cele cinci meciuri jucate.
Leo Messi are 313 goluri la Barcelona (215 goluri în campionat, 24 de goluri în Cupa Spaniei, 10 în Supercupa Spaniei, 59 de goluri în Champions League, 1 gol în Supercupa Europei şi 4 în Campionatul Mondial al cluburilor) şi 32 la selecţionata argentiniană.
Cariera lui Maradona s-a întins din 1976 până în 1998, perioadă în care a strâns 680 de meciuri. Messi nu joacă nici de zece ani la prima echipă a Barcelonei şi deja a strâns 457 de meciuri pentru echipa blaugrana şi pentru naţionala Argentinei. Pe lângă cele 345 de goluri marcate, Messi a reuşit şi 117 pase de gol.
Etichete: barcelona , leo messi , napoli , boca juniors , sevilla , diego armando maradona , newells , nationala argentinei , 345 de goluri , egali
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...