Video Messi, aclamat de fani la sosirea la Madrid! A coborât din autocar cu băutura preferată
articol scris de Digi Sport10.04.2021, 17:19
Leo Messi a fost așteptat de câteva zeci de fani care i-au scandat numele la sosirea la Madrid înainte de El Clasico - argentinianul rămâne marele protagonist al derby-ului fotbalului spaniol.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Barcelona a ajuns în jurul prânzului în capitala Spaniei și a venit la hotel cu două autocare.
Primii care au coborât au fost președintele Joan Laporta și antrenorul Ronald Koeman, dar toată lumea îl aștepta pe căpitanul formației catalane.
Suporterii au fost în delir atunci când jucătorii blaugrana au început să apară - Pedri, Pique și Griezmann au fost cei care fost primii aplaudați.
Messi a apărut cu întârziere, dar și-a făcut apariția cu un termos de ceai mate în mână, așa cum fac majoritatea argentinienilor.
Starul Barcelonei a salutat cu căldură pe cei care-l aclamau înainte de a intra în hotel. Aici jucătorii au luat masa de prânz, apoi a urmat o scurtă odihnă înainte de ultima ședință tactică ținută de Ronald Koeman pentru duelul cu marea rivală.
Moment special pentru Leo Messi. Ce bornă va atinge în El Clasico: Real Madrid - FC Barcelona
Argentinianul Lionel Messi, căpitanul echipei de fotbal FC Barcelona se pregăteşte să dispute cel de-al 45-lea derby din cariera sa împotriva "eternei rivale" Real Madrid, programat sâmbătă seara pe arena Alfredo di Stefano din capitala Spaniei, informează cotidianul AS.
Messi, în vârstă de 33 ani, va egala cu această ocazie recordul de participări la El Clasico, cel mai aşteptat duel din fotbalul spaniol, deţinut în prezent de Sergio Ramos, fundaşul lui Real, care nu va putea evolua în acest weekend, fiind accidentat.
- Marele meci Real Madrid - FC Barcelona se dispută azi, de la ora 22:00, în direct la Digi Sport 1 și în format live video pe site-ul digisport.ro.
Lionel Messi, la cel de-al 45-lea Clasico din cariera sa
Argentinianul are un bilanţ de 19 victorii, 11 egaluri şi 14 înfrângeri în meciurile cu Real Madrid, formaţie în poarta căreia a marcat de 26 de ori în cele 44 de partide de până acum, un record absolut (Alfredo Di Stefano şi Cristiano Ronaldo au câte 18 goluri marcate pentru Real în faţa Barcelonei).
De menţionat că ultima reuşită a atacantului Barcelonei în faţa madrilenilor datează din mai 2018, Messi nereuşind să înscrie în ultimele şase dueluri din El Clasico.
Forma foarte bună în care se află sextuplul câştigător al Balonului Aur ar trebui să-l îngrijoreze însă pe portarul madrilenilor, belgianul Thibaut Courtois. Starul argentinian a înscris 19 goluri în 20 de meciuri disputate în toate competiţiile de la începutul lunii ianuarie.
Meciul contând pentru cea de-a 30-a etapă din Primera Division, are o miză importantă pentru cele două formaţii, aflate în cursa pentru câştigarea titlului de campioană a Spaniei în acest sezon, alături de Atletico Madrid, actualul lider al clasamentului.
Etichete: leo messi , joan laporta , real madrid barcelona , leo messi el clasico
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...