"Mesajul nu e foarte inteligent". Critici dure pentru Barcelona de la omul care a promis aducerea lui Mbappe și Haaland
articol scris de Digi Sport21.09.2021, 16:00
Barcelona a smuls în ultimul minut o remiză cu modesta Granada pe teren propriu, scor 1-1, ceea ce a născut multe critici. Unul dintre cei mai vehemenți contestatari este chiar un fost candidat la președinția clubului, Toni Freixa. Reacția sa vine după ce s-a zvonit că antrenorul Koeman ar putea fi demis.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Joan Laporta, criticat de un fost contracandidat la președinția Barcelonei
"Dacă trebuie să schimbi antrenorul în septembrie, asta înseamnă că și cei care au decis să-l păstreze trebuie să plece și ei. Anturajul dorește să devoreze antrenori. Este un mediu atât de toxic, care a împovărat toți antrenorii după ce a plecat Guardiola", a spus Toni Freixa, potrivit Radio Marca, citat de publicația Sport.
Toni Freixa a ascultat și declarațiile făcute de Gerard Pique și de președintele Joan Laporta după acel 0-3 din Champions League, cu Bayern Munchen, iar ceea ce a auzit l-a deranjat cumplit.
"Protestez împotriva mesajului de 'asta este'. Cred că nu este un mesaj foarte inteligent", a spus Freixa.
Toni Freixa s-a clasat pe locul 3 la alegerile din martie, în spatele lui Joan Laporta și Victor Font, cu doar 9,92% din voturi.
Interesant este că Victor Font a promis că îi va aduce la Barcelona pe Erling Haaland și Kylian Mbappe dacă va deveni președinte.
Ronald Koeman: "Poate acesta nu e fotbalul Barcelonei"
FC Barcelona nu mai are în prezent jucători capabil să practice "tiki-taka", celebrul joc de pase graţie căruia gruparea catalană a reuşit să domine fotbalul spaniol şi pe cel european timp de mai mulţi ani, a declarat antrenorul Ronald Koeman după remiza înregistrată pe teren propriu în partida cu Granada (1-1).
"A trebuit să sacrificăm puţin stilul nostru de joc, pentru a încerca să obţinem rezultatul dorit. Ce puteam face? Să jucăm tiki-taka, atunci când nu ai spaţiu la mijloc şi nici jucători pentru a evolua unu contra unu, în viteză? Dată te uiţi la lista echipei pentru acest joc, este singurul lucru pe care l-am putut face", a declarat Koeman la finalul meciului cu Granada.
"Ştim că poate acesta nu este fotbalul Barcelonei, însă Barca de azi nu este cea de acum opt ani", a adăugat tehnicianul olandez.
Etichete: barcelona , joan laporta , gerard pique , toni freixa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...