Mesajul emoţionant al lui Perez către Vilanova: "Ştiu cum e lupta asta, se poate câştiga, iar Tito o va face!"
20.12.2012, 20:10Florentino Perez, preşedintele lui Real Madrid, a vorbit la tradiţionala cină de Crăciun cu presa şi a ţinut să-i transmită un mesaj special antrenorului rivalei Barcelona, Tito Vilanova.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Este o zi specială şi toată lumea de aici din Madrid, de la suporteri la conducere, jucători şi antrenori, este îndurerată de ceea ce i se întâmplă lui Tito Vilanova. Le dorim lui şi familiei sale numai bine, le transmitem forţa şi încurajările noastre. Eu ştiu foarte bine cum e această luptă, din proprie experienţă. În aceste momente se poate lupta, se poate opune rezistenţă şi se poate câştiga. Şi se va câştiga. Sunt convins că Tito poate învinge. De aici, îi transmit toată afecţiunea mea lui Vilanova", i-a tranmis Perez celui care a fost operat joi, după ce i-a recidivat cancerul la glanda parotidă.
Soţia lui Perez a învins cancerul, dar a murit de un infarct la 62 de ani
Preşedintele Realului ştie din proprie experienţă ce înseamnă lupta cu cancerul. În luna mai a acestui an, soţia sa, Maria Angeles Sandoval, cunoscută sub numele de Pitina, a decedat, la vârsta de 62 de ani. Moartea Pitinei a venit ca o surpriză, după un infarct, după ce reuşise să învingă cancerul după o luptă de ani de zile.
Tito Vilanova a fost operat! Rămâne antrenorul Barcei!
Maria Angeles era căsătorită cu Florentino Perez de peste 40 de ani, cei doi având trei copii: Eduardo, Florentino şi Maria Angeles "Cuchi". Pitina a fost mereu femeia puternică din umbră, care nu s-a aflat foarte des în atenţia presei. Unul din puţinele lucruri care au ajuns în ziare este că, în 2009, candidatura lui Perez la conducerea clubului a fost sub semnul întrebării, acesta nedorind să se înscrie în cursă până când boala soţiei sale nu a fost învinsă.
Lăsând deoparte orice rivalitate sportivă, Florentino Perez a explicat că fotbalul înseamnă mai mult decât o goană după rezultate şi glorie. "Fotbalul nu este tensiune, este distracţie, amuzament. Oamenilor nu le place tensiunea, aceasta nu e bună şi nu se scoate nimic util din ea. Fotbalul nu trebuie să servească pentru tensiuni ci pentru a uni persoanele", a încheiat Perez.
Sursa foto: La Razon
Etichete: real madrid , barcelona , tito vilanova , florentino perez , pitina , lupta cu cancerul , cancer , mesaj , emotionant
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...