Meciul amânat în La Liga, după tragedia de la Valencia
articol scris de Digi Sport23.02.2024, 15:13
Joi seară, la ora locală 17:00, la Valencia, un bloc de 14 etaje a fost mistuit de flăcări, după cum se poate observa din din galeria foto de mai jos.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În incendiul de la Valencia, cel puțin patru persoane au murit, 19 au fost date dispărute, în timp ce alte 14 au fost rănite. Focul ar fi pornit de la etajul cinci al unui apartament, după care s-a extins, notează Digi 24.
Galerie Foto
Meciul Valenciei, amânat după cele întâmplate în orașul ”Liliecilor”
După tragedia care a avut loc la Valencia, La Liga a decis să amâne meciul trupei din campionat cu Granada, care ar fi trebuit să aibă loc sâmbătă. De asemenea, și meciul celor de la Levante cu Andorra din La Liga2 a fost amânat.
”LaLiga anunță amânarea meciului dintre Granada CF și Valencia CF, programat pentru mâine.
Acesta este un răspuns la cererea de amânare formulată de Valencia CF și Levante UD, care au avut acordul echipelor Granada CF și FC Andorra, din cauza incendiului survenit vineri la Valencia”, a transmis La Liga, printr-un comunicat.
Real Madrid a reacționat, după tragedia de la Valencia: comunicatul dat de clubul din capitala Spaniei
La mai puțin de 24 de ore de la tragedia de la Valencia, clubul Real Madrid a dat un comunicat prin care își exprimă susținerea pentru familiile victimelor.
”Real Madrid C. F, președintele său și Consiliul său de administrație își arată cea mai profundă îngrijorare pentru victimele incendiului pe care orașul Valencia le-a suferit în ultimele ore și suntem solidari cu toate persoanele afectate și cu toți valencianii.
Real Madrid dorește să exprime condoleanțe și afecțiune familiilor decedaților și dorim însănătoșire grabnică răniților, cărora le transmitem toată puterea și afecțiunea noastră”, a transmis Real Madrid, pe Instagram.
Focul s-a extins la Valencia
Blocul de 14 etaje nu a fost singurul afectat de flăcări, ci acestea s-au extins și la o clădire adiacentă.
Primarul orașului Valencia a anunțat deja că va declara zile de doliu în oraș, după cele întâmplate.
Etichete: valencia , tragedie valencia , meci manat la liga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...