Măsura luată de La Liga, după ce Bellingham a fost acuzat că l-a numit "violator" pe Greenwood
articol scris de Digi Sport14.02.2024, 14:46
La Liga a transmis comitetului de competiţii al Federaţiei spaniole de fotbal (RFEF) raportul expertului în cititul pe buze după comentariul lui Jude Bellingham (Real Madrid) la adresa conaţionalului său Mason Greenwood (Getafe), pe care l-a numit "violator".
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Măsura luată de La Liga în cazul Bellingham - Greenwood
La finalul meciului de campionat (2-0 pentru Real), din etapa a 20-a, Getafe a trimis o plângere observatorului de meci cu privire la acest fapt, în care Jude Bellingham l-ar fi numit "violator" pe Mason Greenwood.
În urma plângerii clubului, La Liga a urmat procedura obişnuită şi a solicitat un raport de citit pe buze pentru a investiga incidentul, pe care l-a transferat comisiei de disciplină care are competenţele pentru judecarea cazului.
Comisia va decide dacă va deschide un dosar disciplinar.
Mason Greenwood, devenit indezirabil în Premier League în urma unor acuzaţii de agresiune sexuală, a fost împrumutat de Manchester United la Getafe în septembrie.
Manchester United s-a despărţit de jucător în ciuda faptului că acesta a fost scos de sub urmărirea penală, în luna februarie 2023, în procesul în care era acuzat de tentativă de viol şi de agresiune. Fotbalistul nu a fost găsit vinovat de faptele care i se reproşau.
Greenwood, o mare speranţă a fotbalului englez, fusese arestat în ianuarie 2022, după ce pe reţelele de socializare au fost postate fotografii şi videoclipuri în care apărea o tânără cu faţa însângerată şi vânătăi pe corp.
El a fost acuzat de aceeaşi reclamantă de tentativă de viol şi agresiune pentru fapte care ar fi fost comise în 2021, precum şi de comportament de control şi coerciţie, fapte ce au început conform acuzării în 2018.
Eliberat în februarie 2022, apoi reîncarcerat pentru că nu a respectat obligaţiile controlului judiciar, atacantul a fost eliberat din nou în octombrie 2022.
Format la Manchester United, Greenwood a debutat ca profesionist în 2019, el reuşind 35 de goluri în 129 de meciuri. În februarie 2021, fotbalistul şi-a prelungit contractul până în 2025.
Agerpres
Etichete: real madrid , la liga , greenwood , bellingham
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...