Marca anunţă pe prima pagină că visul poate deveni REALitate! "Operaţiunea Neymar" costă 400 de milioane €
12.01.2018, 09:34Informaţiile privind un transfer care la un moment dat părea imposibil - cel al lui Neymar la Real Madrid - încep să prindă din ce în ce mai mult contur în Spania. Marca scrie azi pe prima pagină, sub titlul "Cu gândul la Neymar", despre posibilitatea ca visul să devină realitate. "Numele la care toată lumea de la Real Madrid se gândeşte, începând cu şefii clubului, este cel lui Neymar", scrie sursa citată.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Madrilenii, care au avut un an şi jumătate de vis sub comanda lui Zinedine Zidane, par să fi intrat într-o criză pe care tehnicianul francez încă nu ştie să o gestioneze. Lăsând la o parte posibilitatea unei despărţiri de antrenorul care a câştigat de două ori consecutiv Champions League cu Realul, Florentino Perez se gândeşte şi la un nou transfer "galactic". Sau mai bine zis, se gândeşte în primul rând la achiziţionarea unui jucător care să facă diferenţa.
"Toată lumea de la REal Madrid ştie că echipa se află în căutarea unui galactic. Ultimul care a sosit pe Bernabeu este James Rodriguez, în vara lui 2014. Este, cu siguranţă, un transfer strategic, după ce în vară Realul l-a ratat pe Mbappe. PSG a ieşit triumfătoare în acea bătălie. Până una-alta, toate indiciile duc către un singur nume: Neymar. Real Madrid va începe aventura care ar putea să o coste 400 de milioane de euro, în total. Ceilalţi jucători de care se vorbeşte sunt Kane, Hazard şi Timo Werner, însă niciunul nu se ridică la nivelul brazilianului, a cărui venire ar însemna o nouă lovitură pentru Barcelona, după transferul lui Figo", scriu jurnaliştii de la Marca.
Spaniolii scriu că şefii Realului vor lua legătura cu Al Khelaifi, care nu ar intenţiona să-l vândă pe Neymar, dar, care are la rândul său mai multe ţinte de la Real Madrid. Una dintre ele fiind chiar Cristiano Ronaldo, din ce în ce mai nemulţumit pe Bernabeu. Şefii Realului ştiu că transferul lui Neymar este unul extrem de complicat, însă sunt conştienţi şi de atuurile pe care le au pentru ca tranzacţia, care poate ar fi cea mai mare lovitură din fotbal până acum, să se realizeze.
Marca scrie că primul argument ar fi dorinţa lui Neymar de a îmbrăca tricoul blanco. Şefii Realului au primit în ultima vreme mai multe semnale în acest sens. Totul a început la Londra, la gala FIFA, când au existat primele contacte. Totul a continuat cu prezenţa unui ambasador al Realului lângă starul lui PSG pe perioada sărbătorilor. Gesturi care converg către îndeplinirea marelui vis al Madridului: Neymar pe Bernabeu.
Real Madrid are în bancă 200 de milioane de euro pentru transferul lui Neymar, pentru care PSG a plătit 222 de milioane în vara trecută. Cu tot cu salariul pe 5 ani şi comisioane, mutarea ar ajunge la 400 de milioane de euro, mai scriu spaniolii, care anunţă că "Operaţiunea Neymar" este cap de listă pentru şefii de pe Bernabeu.
25 de ani are Neymar
222 de milioane de euro a plătit PSG pentru Neymar
400 de milioane de euro o va costa pe Real Madrid "Operaţiunea Neymar"
Etichete: neymar real madrid , transfer neymar real madrid , neymar psg transfer real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...