Madridul "fierbe" după marea greşeală de arbitraj în favoarea Barcelonei. Prima pagină din Marca
22.10.2017, 10:21Presa de la Madrid e scandalizată de faptul că Barcelona a înscris aseară, contra Malagăi, primul gol după o fază controversată. Mingea a părăsit cu întreaga cercumferinţă terenul, înainte de centrarea pentru gol.
SuperLiga: 'U' Cluj - Farul, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Universitatea Craiova - FCSB, duminică, 21:00, DGS 1
Gerard Deulofeu a marcat primul său gol la catalani, chiar în al doilea minut al meciului cu Malaga, de sâmbătă, însă reușita sa a venit în urma unei erori mari de arbitraj.
Digne a început acțiunea pe stânga, a făcut un un-doi cu Iniesta, dar fundașului stânga de la Barcelona nu i-a reușit centrarea din prima, pentru că a fost blocată de un apărător advers. Francezul a centrat din nou, dar toate reluările arată că mingea depășise linia de fund. Jucătorii de la Malaga s-au oprit și au cerut oprirea fazei, dar arbitrii nu au văzut că balonul ieșise din teren. Deulofeu s-a înălțat de unul singur în mijlocul careului advers și a reluat nestingherit cu călcâiul, fără speranțe pentru portarul Prieto, care cerea și el intervenția centralului.
Chiar și jucătorii Barcelonei au așteptat să vadă decizia arbitrului, înainte să se bucure, însă Pablo Gonzalez a indicat centrul terenului, validând reușita lui Deulofeu, care și-a trecut, astfel, numele pe lista marcatorilor pentru prima dată la clubul unde a crescut. Semnalizarea ar fi trebuit să vină din partea tușierului.
Reacţiile de după au fost vehemente, mai ales în As şi Marca, ziare cunoscute pentru afinitatea pentru Real. Marca chiar a făcut din această eroare de arbitraj subiectul mare de prima pagină.
"Un ajutor inexplicabil", titrează Marca pe prima pagină, pentru ca apoi să detalieze: "O eroare flagrantă de arbitraj a dus la victoria Barcelonei cu Malaga. Balonul a ieşit în out ruşinos de mult". Reacţia oaspeţilor a fost şi ea pe măsura greşelii arbitrilor: "A fost grotesc".
Etichete: barcelona , marca , marca barcelona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Liderul cecen Ramzan Kadîrov a declarat, sâmbătă, că a revocat ordinul dat trupelor sale de a nu...