Luna demiterilor in fotbalul mare. Doi tehnicieni din La Liga au fost concediați
articol scris de Digi Sport03.04.2023, 17:41
După cele două demiteri din Premier League, ale lui Brendan Rodgers, de la Leicester, și a lui Graham Potter, de la Chelsea, a venit rândul și celor din campionatul spaniol să apeleze la schimbări drastice.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Cluburile Valladolid şi Espanyol Barcelona, aflate în dificultate în campionatul Spaniei, au anunţat luni demiterea antrenorilor lor, Jose Rojo Martin 'Pacheta', respectiv Diego Martinez, scrie AFP.
Espanyol și Valladolid au rămas fără antrenori
"Pacheta" a ajuns la Valladolid în iunie 2021, când clubul era în liga a doua. A dus gruparea în La Liga, dar nu a supravieţuit după înfrângerea drastică suferită în faţa lui Real Madrid, duminică, 6-0, cu un hat-trick al lui Karim Benzema în mai puţin de şapte minute.
"Jose Rojo Martin nu va mai continua la cârma lui Real Valladolid", a anunţat clubul într-un comunicat de presă.
Conducerea evocă o "decizie dificilă", dar arată că este nevoie de "o altă direcţie" pentru ca formaţia să se menţină în prima ligă valorică.
Cu 28 de puncte şi doar opt victorii în 27 de etape, Valladolid, care a avut patru înfrângeri şi un egal în ultimele şase meciuri, se află pe locul 16, cu un punct în faţa zonei retrogradării.
Espanyol Barcelona, învinsă sâmbătă în deplasare la Girona (2-1), este pe locul 17, la egalitate la puncte (27) cu prima echipă aflată pe loc retrogradabil, Almeria, dar are un golaveraj mai bun.
Înfrângerea de sâmbătă a determinat clubul catalan să-l demită pe antrenorul Diego Martinez sosit în mai 2022. Înfrângerea suferită sâmbătă a fost a patra la rând pentru Espanyol în La Liga.
"RCD Espanyol a decis să pună capăt mandatului lui Diego Martinez ca antrenor al primei echipe", a indicat clubul într-un comunicat. "Rezultatele de până acum ne determină să luăm această decizie cu unicul obiectiv de a asigura menţinerea grupării în eşalonul de elită", a adăugat Espanyol.
De la începutul sezonului, unsprezece antrenori şi-au pierdut posturile în prima divizie spaniolă.
Etichete: espanyol , real valladolid , diego martinez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie începând cu 1 ianuarie, potrivit unui proiect de...