Luis Enrique nu poate sta departe de Barcelona! Ce fotbalist i-a propus lui Xavi, în locul lui Sergio Busquets
articol scris de Digi Sport10.05.2022, 22:43
Xavi (42 de ani) plănuiește o reconstrucție la Barcelona în perioada de transferuri din vară, iar unul dintre posturile vizate este cel de mijlocaș defensiv.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Cel care a rămas în continuare titular pe postul de închizător este Sergio Busquets (33 de ani). Căpitanul Barcelonei poate părăsi clubul, însă, având în vedere că are o ofertă din MLS, campionatul Statelor Unite ale Americii.
Martin Zubimendi, propus de Luis Enrique la Barcelona
Conform El Nacional, Luis Enrique (52 de ani), actualul selecționer al Spaniei, l-a recomandat pe Martin Zubimendi (23 de ani) la Barcelona. Tehnicianul a pregătit-o pe Barcelona în perioada 2014-2017.
În mod surprinzător, deși se află la cârma selecționatei iberice, Enrique a luat legătura cu Xavi și i-a transmis că fotbalistul lui Real Sociedad ar fi potrivit pentru sistemul adoptat de catalani după plecarea lui Ronald Koeman (59 de ani).
Enrique consideră că spaniolul are un stil similar cu cel al lui Busquets și că poate deveni înlocuitorul său pe termen lung. Zubimendi are o singură prezență în naționala Spaniei, într-un meci amical contra Lituaniei, scor 4-0.
- 25 de milioane de euro este cota de piață a lui Martin Zubimendi, conform Transfermarkt. Contractul său expiră în vara lui 2025.
Așa arată lista de jucători doriți de Xavi la Barcelona. Posturile vizate de catalani
Potrivit celor de la Marca, Xavi și-a făcut lista de cumpărături pentru stagiunea următoare. Astfel, antrenorul iberic vrea concurență pentru Andre Ter Stegen, mai ales că Neto își dorește să plece de la echipă.
Cea mai la îndemână variantă este revenirea lui Inaki Pena, care a fost împrumutat în acest sezon la Galatasaray.
Un alt post vizat este cel de fundaș dreapta, acolo unde Dani Alves, Sergio Dest și Sergi Roberto sunt cele trei variante. Cu toate acestea, Xavi îl dorește și pe Cesar Azpilicueta, de la Chelsea.
Linia de apărare ar urma să sufere modificări și în zona centrală, unde este dorit Andreas Christensen. Totodată, și flancul stâng al liniei defensive ar urma să se întărească, iar Gaya (Valencia) și Marcos Alonso (Chelsea) sunt favoriți să ajungă pe Camp Nou.
La mijlocul terenului, Xavi vrea să îi aducă un înlocuitor pe post lui Sergio Busquets, iar Frank Kessie de la AC Milan este considerat cea mai bună variantă.
Totodată, în cazul în care Ousmane Dembele va decide să părăsească echipa în această vară. Barcelona se gândește serios să îl aconteze pe Raphinha, de la Leeds United.
De departe principala miză a lui Xavi din această vară este aducerea unui atacant de top. În acest moment, Barcelona îi are pe acel post pe Aubameyang, Braithwaite și Luuk de Jong, însă ultimul menționat își va termina împrumutul și cel mai probabil va pleca. Astfel, catalanii nu renunță la pista Robert Lewandowski, care are un viitor incert la Bayern Munchen.
Etichete: barcelona , xavi , luis enrique , martin zubimendi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...