„Luis Enrique la Barcelona? Speculații!”, spune antrenorul lui Celta Vigo
02.05.2014, 19:22Deși este dat de tot mai multe publicații spaniole ca viitorul antrenor al Barcelonei, din sezonul viitor, Luis Enrique (foto, plan îndepărtat) neagă aceste informații și le numește „zvonuri” sau „speculații”. Tehnicianul lui Celta Vigo, despre care se spunea că-l va avea „secund” pe Carles Puyol, a fost dat drept viitor antrenor al catalanilor chiar de elevul său, Nolito, la rândul lui fost jucător blaugrana.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
„Toate aceste articole sunt pure speculații. Mi se pare fantastic, minunat să se vorbească despre viitorul meu, dar eu trăiesc în prezent și toate sunt speculații. Pot să înțeleg zvonurile, dar nimeni nu mă va lua de aici, unde este munca mea. Sunt concentrat pe ultimele trei meciuri ale sezonului”, a declarat Luis Enrique într-o conferință de presă.
Fostul atacant al echipei catalane și fost antrenor la echipa secundă a Barcelonei spune că echipa blaugrana are antrenor. „Speculațiile cu privire la orice club care are antrenor cu contract în vigoare nu sunt decât asta: speculații. Eu nu o să comentez astfel de lucruri. Nu știu nici de ce mai nou toată lumea e interesată de contractul meu. E același ca la începutul sezonului”, a mai spus Enrique.
De ezitările lui Luis Enrique vrea, însă, să profite antrenorul lui Răzvan Raț, de la Rayo Vallecano. Paco Jemez (foto, plan apropiat) se autopropune la Barcelona și spune că este potrivit pentru această provocare.
„Barcelona este o echipă uriașă, una din cele mai bune din lume și bineînțeles că mi-ar plăcea să antrenez acolo. Ar fi apogeul carierei de antrenor. Barcelona respiră o filosofie și un mod de a juca pe care le înțeleg, pe propun și le apăr de multă vreme”, spune Jemez, într-un interviu acordat Ligii Profesioniste de Fotbal spaniole.
„Aș vrea să văd dacă sunt în stare să fac asta”, a mai spus Jemez, care este un fan al filosofiei lui Johan Cruyff, un antrenor de la care spune că „a învățat meseria”, alături de Jose Antonio Camacho, alt mare antrenor care i-a „modelat” cariera.
„Toți vrem să devenim mai buni, dar eu sunt acolo unde vreau să fiu. Cred că Rayo, deși nu este o echipă care se bate la titluri, este mare prin ceea ce face. Are tot atâta merit pentru ceea ce face cât ar avea Real Madrid sau Atletico Madrid câștigând campionatul”, a mai spus Paco Jemez, tehnicianul echipei din Vallecas.
Etichete: la liga , celta , rayo , paco jemez , luis enrique , antrenori barcelona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...