Liverpool i-a găsit înlocuitor lui Coutinho: un mijlocaş de la Real Madrid
10.04.2018, 18:32Liverpool i-a găsit înlocuitor lui Philippe Coutinho, la trei luni după plecarea brazilianului la Barcelona.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Jurnaliştii de la Daily Express susţin că mijlocaşul lui Real Madrid, Dani Ceballos, este una dintre principalele ţinte ale "cormoranilor" în vară.
Managerul lui Liverpool, Jurgen Klopp, e convins că-l poate aduce pe Ceballos, mai ales că fotbalistul în vârstă de 21 de ani ar fi solicitat să fie lăsat să plece, nemulţumit că a fost utilizat foarte puţin de Zinedine Zidane în acest sezon. "Zizou" l-a umilit chiar în finalul partidei cu Leganes, când l-a introdus pentru numai 28 de secunde pe teren.
Chiar şi preşedintele lui Real Madrid, Florentino Perez, şi-a dat acordul pentru plecarea fostului fotbalist al lui Betis Sevilla.
Dani Ceballos a fost cumpărat de Real vara trecută, de la Betis, pentru 16,5 milioane de euro, după ce s-a remarcat la Europeanul de tineret, unde a fost desemnat cel mai bun jucător al competiţiei.
Mijlocaşul iberic are nouă meciuri şi două goluri în actualul campionat pentru Real Madrid, iar în toate competiţiile a adunat 19 partide şi două goluri.
Etichete: coutinho , dani ceballos , ceballos real madrid , ceballos , ceballos zidane , ceballos liverpool
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...