Lionel Messi, așteptat cu brațele deschise înapoi la Barcelona
articol scris de Digi Sport30.11.2022, 10:10
Antrenorul celor de la FC Barcelona, Xavi Hernandez (42 de ani), a declarat că îl așteaptă cu brațele deschise pe Lionel Messi (35 de ani) înapoi pe Camp Nou, dacă acesta va dori cu adevărat acest lucru.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Contractul lui Lionel Messi cu Paris Saint-Germain expiră în vara lui 2023, iar mai multe cluburi îi dau târcoale starului argentinian.
Până în momentul actual, Messi nu pare să fi luat o decizie finală în privința viitorului său, chiar dacă există numeroase zvonuri.
Xavi și-ar dori să-l antreneze pe Leo Messi
Printre posibilele variante se numără și Barcelona, clubul pentru care ”L10” a scris istorie. Xavi, fostul său coleg, actualmente antrenor la Barca, a declarat că ar fi bucuros să-l antreneze pe Leo Messi în viitorul apropiat.
În același timp, tehnicianul recunoaște că ”este greu” de realizat o asemenea mutare, fără să specifice dacă se referă la relația sa cu Messi sau la aspectele financiare.
- Barcelona are impuse o serie de restricții financiare, după ce s-a aflat recent în pragul colapsului.
Xavi, despre aducerea lui Lionel Messi: ”E greu”
”(n.r. - Dacă și-ar dori ca Messi să se întoarcă la Barcelona) Dacă Leo vrea, cu siguranță. De ce nu? Continuă să fie numărul 1. Mi-ar plăcea să-i antrenez pe oricare dintre cei mari. Pe cei din Franța, de exemplu. Mi-ar plăcea să-i antrenez pe Mbappe, Neymar, Messi, acest tip de fotbaliști.
Oricare dintre ei ar aduce un plus Barcelonei, dar este foarte greu”, a declarat Xavi, conform ”Mundo Deportivo”.
Etichete: barcelona , leo messi , paris saint germain , xavi hernandez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...