Leo Messi, presat de familie să plece de la Barcelona! Dilema în care se află starul argentinian
articol scris de Digi Sport20.05.2021, 17:01
Leo Messi își încheie contractul cu FC Barcelona la finalul acestui sezon, iar starul argentinian al formației de pe Camp Nou ezită să ofere un răspuns în privința viitorului său.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Leo Messi, presat de familie să plece de la Barcelona!
Presa spaniolă a scris în perioada recentă că Messi ar fi hotărât să își prelungească înțelegerea cu Barcelona cu încă două sezoane, iar din 2023 să înceapă o aventură la o echipă din MLS, de unde să își încheie cariera.
Totuși, decizia lui Messi ar putea influențată. Tatăl său și ceilalți membri ai familiei pun presiune pe jucătorul argentinian să plece de la Barcelona și să meargă la Paris Saint-Germain, anunță Le Parisien, potrivit As.
Galerie Foto
La PSG, jucătorul cu șase trofee ale Balonului de Aur în palmares ar urma să încaseze un salariu mult mai mare decât la Barcelona și ar beneficia de un proiect de scurtă durată mai solid, scrie sursa citată. Rămâne de văzut dacă președintele Joan Laporta va reuși să îl convingă pe decarul echipei cu un proiect serios sau dacă Messi va merge pe mâna familiei.
Formația din capitala Franței rămâne atentă la situația starului de la Barcelona și ar urma să-i facă o ofertă oficială lui Messi doar dacă acesta va decide să nu mai rămână la formația blaugrana.
KPMG: Cota lui Messi a scăzut cu 52% în ultimul an
Deși a avut un nou sezon bun în tricoul Barcelonei, cu 38 de goluri în 47 de apariții, cota de piață a lui Messi a scăzut cu 52% în ultimul an, potrivit unei analize a companiei KPMG Football Benchmark, citată de As.
Dacă în luna mai a anului trecut Messi valora peste 130 de milioane de euro, cota fotbalistul de la Barcelona a ajuns acum la 65 de milioane de euro. Statistica companiei specializată în analize fotbalistice ia în calcul, pe lângă performanțele sportive, și alți factori, precum vârsta sau data scadentă a contractului.
Cea mai drastică scădere a fost înregistrată de Sergio Aguero, atacantul lui Manchester City, care este aproape de a semna cu Barcelona la finalul acestui sezon, din postura de jucător liber. Argentinianul a coborât la 14 milioane de euro, de la 50 de milioane. El este urmat de Gianluigi Donnarumma, portarul lui AC Milan, și David Alaba, fundașul lui Bayern, care au înregistrat scăderi de 72%, respectiv 65%.
Etichete: barcelona , psg , la liga , lionel messi , familie messi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...