Las Palmas va juca cu drapelul Spaniei pe tricou împotriva Barcelonei, pe Camp Nou
01.10.2017, 14:04În ziua referendumului pentru independenţa Cataloniei, situaţia de pe Camp Nou, unde este programat meciul dintre FC Barcelona şi Las Palmas, ar putea deveni şi mai tensionată decât este deja. Asta din cauza deciziei pe care a luat-o conducerea oaspeţilor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Astfel, printr-un comunicat oficial publicat pe site-ul clubului, formaţia din Insulele Canare a anunţat că la partida cu Barcelona va purta pe tricouri drapelul Spaniei.
"Credem în unitatea Spaniei", este explicaţia deciziei luate de conducerea lui Las Palmas.
De asemenea, comunicatul aminteşte că echipa care ocupă în prezent locul 17 în La Liga va evolua din nou pe Camp Nou într-un moment istoric.
S-a mai întâmplat în urmă cu 40 de ani, pe 30 octombrie 1977, când preşedintele Cataloniei, Josep Tarradellas, a asistat din tribună la un meci al Barcelonei pentru prima oară după exilul la care a fost forţat de regimul lui Francisco Franco.
Pentru moment, disputarea meciului este incertă. În urma incidentelor care au avut loc azi în Catalonia, FC Barcelona a cerut federaţiei spaniole suspendarea partidei.
Etichete: fc barcelona , las palmas , independenta catalonia , referendum catalonia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...