La nici 6 luni de când l-a adus sub formă de împrumut, Cadiz i-a găsit înlocuitor lui Florin Andone
articol scris de Digi Sport05.12.2021, 21:24
Aventura lui Florin Andone (28 de ani) în Spania este pe punctul de a se încheia, după ce atacantul român nu s-a adaptat la Cadiz.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Împrumutat pentru un sezon de la Brighton la finalul lui august, Andone a fost exclus din lotul spaniolilor la începutul lui octombrie pentru că ar fi petrecut după o înfrângere, iar despărțirea dintre cele două părți ar urma să aibă loc în ianuarie.
Cadiz îl înlocuiește pe Florin Andone după nici măcar 6 luni
Cadiz s-a hotărât să încheie mai devreme împrumutul românului, iar Andone va ajunge înapoi la Brighton. Conform elgoldigital, formația din primul eșalon spaniol vrea să îl înlocuiască cu Manu Vallejo de la Valencia.
Ibericul de 24 de ani nu prinde nici el multe minute la echipa de care aparține și este dispus să vină sub formă de împrumut la Cadiz, până la finalul sezonului actual. Astfel, despărțirea dintre Andone și Cadiz devine din ce în ce mai clară.
Florin Andone nu a jucat mai deloc la Cadiz
Doar 108 minute a jucat Florin Andone în tricoul lui Cadiz de când a fost împrumutat, fără să marcheze vreun gol. În ultimele patru meciuri ale ibericilor, românul s-a aflat pe banca de rezerve, fără a fi însă utilizat.
după 16 etape în La Liga, Cadiz se află pe loc retrogradabil, fiind pe poziția a 18-a. Formația lui Andone nu a strâns decât 12 puncte.
Etichete: cadiz , florin andone , manu vallejo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...