La Liga revine la Digi Sport. Cinci meciuri transmise în etapa de debut din campionatul Spaniei
17.08.2013, 11:50Așteptarea a luat sfârșit pentru iubitorii fotbalului din Spania. Barcelona și Real Madrid continuă să fie favoritele la titlu și în acest sezon, însă lupta pentru clasarea pe podium va fi dusă de mai multe formații.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Atletico Madrid, Valencia, Sevilla și Real Sociedad sunt doar câteva dintre echipele care speră să prindă un loc de Champions League, iar investițiile făcute de unele dintre ele în perioada de mercato, sunt grăitoare în acest sens.
Digi Sport transmite 5 partide incitante din prima etapă. Îi veți putea vedea la lucru pe Messi, Cristiano Ronaldo, Neymar, dar și pe românii Raul Rusescu și Cristian Săpunaru.
Prezentarea celor 5 meciuri:
Valencia - Malaga, sâmbătă, 23:55, Digi Sport 3
Primul meci transmis din La Liga pune față în față două echipe care și-au pierdut cele mai importante valori din sezonul trecut. Malaga resimte din plin plecările lui Pellegrini (de pe banca tehnică), Demichelis, Isco și Toulalan, printre alții, iar Valencia va trebui să se descurce fără cel mai bun marcator din sezonul trecut. "Liliecii" l-au vândut pe Roberto Soldado pentru 30 de milioane la Tottenham.
Barcelona - Levante, duminică, 20.00, Digi Sport 1
Lionel Messi ar putea rata debutul Barcelonei în noul sezon din La Liga, contra lui Levante, duminică, de la ora 20.00, în direct la Digi Sport 1. "Balonul de Aur" e incert după ce a lipsit şi de la amicalul Argentinei de miercuri, contra Italiei. Este de așteptat ca Tata Martino să conteze din primul minut pe cel mai important transfer al verii, brazilianul Neymar. "Ne-ar fi mai uşor fără Messi", a admis portarul trupei din Valencia, costaricanul Keylor Navas.
Real Madrid - Betis, duminică, 22.00, Digi Sport 1
Real Madrid continuă să caute soluţii pentru a-l transfera pe Gareth Bale în această vară. Presa engleză susţine că "galacticii" l-au oferit la Manchester United, pentru 47 de milioane de euro, pe Mesut Ozil în tentativa de a face rost de bani pentru transferul lui Bale. Madrilenii deschid sezonul din La Liga contra lui Betis Sevilla duminică, de la ora 22.00, în direct la Digi Sport 1. Partida va reprezenta și debutul în La Liga pentru noul antrenor, italianul Carlo Ancelotti.
Sevilla - Atletico Madrid, duminică, 23.55, Digi Sport 1
Rămasă în această vară fără golgeterul Radamel Falcao, înlocuit cu David Villa, Atletico Madrid poate pierde un alt atacant. Roma e gata să ofere 18 milioane de euro pentru Adrian Lopez, sosit gratis acum doi ani de la Deportivo La Coruna. Atletico e pe cale să-l vândă şi pe Martin Demichelis, venit liber de contract de la Malaga chiar în această vară. Manchester City îl vrea pe veteranul argentinian, pentru care madrilenii solicită cinci milioane de euro. Atletico debutează în noul sezon pe terenul noii echipe a lui Raul Rusescu, Sevilla, duminică, de la ora 23.55, în direct la Digi Sport 1.
Rayo Vallecano - Elche, luni, 21:00, Digi Sport 2
Cristian Săpunaru a rămas în La Liga după experiența nefastă din sezonul precedent. Deși a retrogradat cu Zaragoza, fostul jucător al Rapidului vrea să uite trecutul și să pună serios umărul la menținerea nou-promovatei Elche în prima ligă din Spania. De cealaltă parte, Rayo și-a pierdut în această vară cel mai important jucător, Leo Baptistao, plecat la Atletico Madrid, pentru 7 milioane de euro.
Etichete: real madrid , atletico madrid , barcelona , leo messi , cristiano ronaldo , carlo ancelotti , sevilla , messi barcelona , fotbal spania , la liga live , neymar barcelona , cristiano ronaldo real madrid , rusescu sevilla , la liga in direct , transmisiuni la liga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Actorul Hudson Meek, cunoscut mai ales din filmul „Baby Driver”, a murit după ce a căzut dintr-o...