La el nu se gândea nimeni! Titularul pe care Barcelona l-ar putea sacrifica pentru revenirea lui Leo Messi
articol scris de Digi Sport20.04.2023, 23:20
Barcelona visează la transferul lui Lionel Messi (35 de ani) în perioada de mercato a verii, în ciuda problemelor financiare avute de club de ceva timp încoace.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Pentru ca argentinianul să revină pe Camp Nou, catalanii trebuie să renunțe la mai mulți jucători, întrucât plafonul salarial impus de La Liga (maximum 70% din veniturile clubului) este în acest moment depășit. Unul dintre ei ar putea fi, în mod surprinzător, Jules Kounde (24 de ani).
Barcelona se gândește să renunțe la Jules Kounde
Conform jurnalistului spaniol Gerard Romero, citat de Forbes, fundașul francez este unul dintre jucătorii la care Barcelona ar fi dispusă să renunțe.
Catalanii ar cere 60 de milioane de euro în schimbul său, iar cedarea lui ar elibera 12 milioane de euro din bugetul salarial anual.
Aceeași sursă menționează că Barcelona va recurge la această măsură doar în cazul în care nu va avea o altă variantă, întrucât evoluțiile francezului din acest sezon au fost extrem de apreciate.
Jules Kounde, la primul său sezon la Barcelona
Vicecampionul mondial a ajuns pe Camp Nou vara trecută, când Barcelona le-a plătit celor de la Sevilla 50 de milioane de euro.
Kounde s-a impus rapid în primul 11 al lui Xavi și a devenit om de bază la noul său club.
Astfel, plecarea sa după doar un sezon ar fi total surprinzătoare, chiar și dacă ar ajuta-o pe Barcelona să îl înregistreze pe Messi.
- 32 de meciuri și cinci assist-uri sunt cifrele lui Jules Kounde în primul său sezon la Barcelona.
Etichete: barcelona , leo messi , lionel messi , jules kounde
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...