La Barcelona există ”regula Leo Messi”! Ce fac jucătorii catalani la antrenamente ca să nu-l ”deranjeze” pe argentinian
articol scris de Digi Sport13.02.2021, 21:11
Jean-Clair Todibo (21 de ani), împrumutat de Barcelona la Nice, formația pregătită de românul Adrian Ursea, a povestit că pe Camp Nou există o ”regulă Messi”.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Francezul a explicat că la antrenamentele echipei jucătorii se feresc mereu să intre dur la vedeta Leo Messi, de frică să nu-l accidenteze.
”Știm cu toții că nu trebuie să se accidenteze. Întotdeauna a fost protejat la antrenamente.
Am învățat enorm de multe de la Messi și chiar i-am făcut tackling-uri de câteva ori, dar am avut grijă să nu-l lovesc”, a spus Todibo pentru Bild.
Todibo, din împrumut în imprumut
Francezul a fost împrumutat în Portugalia, la Benfica, din octombrie 2020 până în această iarnă. Înainte de Benfica, Todibo a fost împrumutat și la Schalke, din ianuarie 2020 până în iunie 2020.
Catalanii l-au transferat pe Todibo de la Toulouse în ianuarie 2019, pentru un milion de euro.
Potrivit publicației de specialitate Transfermarkt, valoarea de piață a jucătorului este de 12 milioane de euro.
Jean-Clair Todibo a fost considerat unul din cei mai promițători fundași din Europa.
Etichete: leo messi , jean-clair todibo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...