La 5 ani după ce a plecat, Cristiano Ronaldo a dezvăluit obsesia avută la Real Madrid: "Nu voi uita niciodată!"
articol scris de Digi Sport13.01.2023, 12:54
Cristiano Ronaldo (37 de ani) a vorbit recent despre perioada petrecută la Real Madrid (2009 - 2018).
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Atacantul ajuns între timp la Al-Nassr a dezvăluit că, încă din momentul în care a ajuns pe Santiago Bernabeu, a fost obsedat de câștigarea trofeului Champions League.
Cristiano Ronaldo și obsesia pe care a avut-o în tricoul lui Real Madrid
În cadrul unui interviu acordat recent, CR7 a explicat că, la un moment dat, câștigarea celui de-al zecelea "trofeu cu urechi mari" din istoria lui Real Madrid devenise o obsesie atât pentru el, cât și pentru colegii de la acea vreme.
"La Real Madrid, mereu se dorește câștigarea Champions League. Am simțit că, an după an, presiunea creștea din ce în ce mai mult. La Decima a fost ce ne-am dorit, cea mai specială victorie.
La Decima cu Real Madrid este o victorie pe care o voi ține minte toată viața. Nu voi uita niciodată.
Când semnezi cu Real Madrid, simți că triumful în Champions League este un fel de obsesie, toată lumea era obsedată să câștige trofeul cu numărul 10.
Am câștigat Champions League de patru ori în cinci ani. Este wow. Dar cred că am fi putut câștiga de mai multe ori.
La Decima a fost cel mai special dintre toate, finala s-a jucat în Portugalia. Este un moment pe care mi-l voi aminti toată viața", a spus Ronaldo, conform Madrid Universal.
- La Decima a venit în urma victoriei lui Real Madrid cu Atletico, scor 4-1, în finala Champions League din sezonul 2013/2014.
Real Madrid nici măcar n-a vrut să audă de Cristiano Ronaldo
Ronaldo ar fi vrut să meargă la o echipă de top din Europa, astfel că, după finalul sezonului trecut, fostul său impresar, Jorge Mendes, i-a contactat pe cei de la Real Madrid.
Potrivit The Athletic, influentul agent i-a sunat pe reprezentanții campioanei Spaniei în repetate rânduri vara trecută.
Însă, aceștia l-au ignorat și nici măcar nu i-au răspuns la telefon, semn că nu l-ar fi primit înapoi pe CR7 indiferent de condiții.
Peste câteva luni, mai exact înainte să semneze cu Al-Nassr, Ronaldo a renunțat la serviciile lui Mendes, iar încercarea eșuată de a-l duce înapoi pe Santiago Bernabeu ar putea fi unul dintre motive.
Etichete: real madrid , cristiano ronaldo , la decima
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...
România a câştigat meciul cu Kosovo la ''masa verde'', cu 3-0, a anunţat, miercuri, UEFA, într-un comunicat, după ce partida din Liga Naţiunilor a fost abandonată la scorul de 0-0, în minutul 90+5...