Breaking News Kun Aguero și-a anunțat retragerea! Atacantul a spus adio fotbalului cu lacrimi în ochi
articol scris de Digi Sport15.12.2021, 13:39
Kun Aguero (33 de ani) s-a retras din activitatea de fotbalist, din cauza problemelor medicale. Fotbalistul Barcelonei a făcut tristul anunț cu lacrimi în ochi, în cadrul unei conferințe de presă.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Atacantul argentinian va rămâne astfel cu doar cinci meciuri oficiale în tricoul Barcelonei, fiind nevoit să se retragă după ce a fost diagnosticat cu aritmie cardiacă. La conferința de presă în care Aguero a anunțat că și-a încheiat cariera de fotbalist a luat parte și Pep Guardiola, fostul său antrenor de la Manchester City.
Kun Aguero s-a retras! ”Am decis să nu mai joc fotbal profesionist”
”Această conferință este pentru a vă informa că am decis să nu mai joc fotbal profesionist. Sunt momente foarte grele, dar sunt foarte mulțumit de decizia pe care am luat-o. Am pus pe primul loc sănătatea”, a spus Kun Aguero.
”Am fost pe mâna medicilor și mi-au spus că cel mai bun lucru ar fi să nu mai joc. Am luat decizia acum 10 zile . Am făcut tot posibilul să văd dacă există vreo speranță, dar nu prea sunt. Sunt foarte mândru de cariera mea. Am visat mereu să joc fotbal, de la 5 ani când jucam băteam o minge și visul meu era să joc în Prima Division. Datorita lui Independiente am ajuns în Europa, le mulțumesc celor de la Atletico, au pariat pe mine la 18 ani, celor de la City, care știu ce simt pentru ei, am lăsat ce e mai bun acolo, și cu oamenilor de la Barca.
Mă simt bine acum. Evident că primele două săptămâni au fost grele, când am făcut primul test fizic în clinică, medicii mi-au spus că există o mare posibilitate de a nu continua și am devenit conștient mental, dar asta nu a fost usor. Și când mi-au spus că e definitiv, am avut nevoie de câteva zile să procesez”, a continuat Aguero.
Kun Aguero a fost diagnosticat cu artimie cardiacă
La începutul lunii noiembrie, atacantul argentinian de pe Camp Nou a fost scos de pe teren în prima repriză a meciului cu Alaves, deoarece a acuzat probleme respiratorii. Ulterior, Aguero a fost diagnosticat cu aritmie cardiacă.
Inițial, s-a zvonit că Aguero va fi nevoit să stea pe bară aproximativ nouă luni, însă cele mai sumbre previziuni s-au adeverit. Sud-americanul nu va mai juca niciodată fotbal profesionist.
165 de minute și un gol pentru Barcelona
De cinci ori campion al Angliei cu Manchester City și câștigător al Copa America cu Argentina în acest an, Sergio Aguero s-a transferat la Barcelona în vară, din postura de jucător liber de contract. Sud-americanul a venit accidentat, s-a refăcut abia la mijlocul lunii octombrie și a bifat cinci meciuri și un gol înaintea problemelor respiratorii de la duelul cu Alaves.
În vârstă de 33 ani, Sergio Aguero este cel mai bun marcator din istoria clubului Manchester City, la care a evoluat timp de un deceniu (2011-2021), reuşind să înscrie 260 de goluri în 390 de meciuri. El a îmbrăcat de 101 ori tricoul selecţionatei Argentinei, pentru care a marcat 41 de goluri.
Etichete: fc barcelona , kun aguero , retragere kun aguero
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...