Koeman, atacat din toate părțile. Acuze din partea unui fost elev de la Barcelona: "Nu m-a respectat"
articol scris de Mihai Alecu10.12.2021, 14:16
Ronald Koeman (58 de ani) a fost demis de la Barcelona în urmă cu mai puțin de o lună de zile, iar foștii lui jucători nu au cuvinte de laudă pentru acesta.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Rezultatele slabe din startul sezonului i-au fost "fatale" lui Ronald Koeman, care a fost a dat afară de șefii Barcelonei și înlocuit cu Xavi.
Ronald Koeman, atacat din toate părțile
Junior Firpo, care a fost vândut de Barcelona în vară la Leeds, spune că Ronald Koeman nu l-a tratat corect, atât pe el, cât și pe alți colegi. Declarația spaniolului vine la ceva timp după ce Pjanic a vorbit și el în termeni duri de relația pe care a avut-o cu tehnicianul olandez.
"Am ajuns să-mi pierd entuziasmul pentru fotbal și mi-am dat seama de importanța familiei. Au fost lucruri cu Koeman pe care nu le ințelegeam, iar în anumite momente mi-a părut lipsă de respect.
Îmi spunea că în ciuda faptului că mă antrenez bine, nu contează. Că fac atmosferă proastă la echipă. Întrebați pe cine doriți să vedem dacă cineva spune asta despre mine.
Nu știu ce înseamnă că fac atmosferă proastă, presupun că s-ar referi la atitudinea mea. Nu știu în ce fel un băiat care tocmai a sosit va face atmosferă proast într-un grup care a câștigat totul.
Părerea mea nu o să fie schimbată. Nu am vazut videoclipuri ale adversarilor, nici cu Valverde, nici cu Quique și nici cu Koeman. Cu Bielsa vedem multe, e de la o extrema la alta", a spus Junior Firpo, conform Marca.
După o lună de negocieri, Ronald Koeman și Barcelona s-au înțeles! Câte milioane de euro va primi olandezul
După aproape o lună de negocieri, cele două părți au ajuns la un acord comun, iar clubul catalan a reușit să îl convingă pe Koeman să îi dea mai puțini bani, având în vedere problemele financiare cu care se confruntă Barcelona.
El Periodico a anunțat vineri faptul că formația de pe Camp Nou a ajuns la un acord cu avocații antrenorului, iar Koeman va primi doar 10 milioane de euro. Totuși, Barcelona s-a obligat să plătească acești bani anul acesta, până pe 31 decembrie.
Lionel Messi i-a luat apărarea lui Ronald Koeman, după ce a fost demis de la Barcelona
Messi i-a luat apărarea fostului său antrenor în ultimul interviu acordat, explicând că demiterea sa a fost nedreaptă, dar că acest lucru se întâmplă în mod obișnuit în rândul tehnicienilor.
Fostul decar de pe Camp Nou a ținut și să evidențieze unul dintre lucrurile pozitive pe care le-a făcut Koeman la echipă, promovarea mai multor fotbaliști de la academie.
"A fost nedrept cu Koeman, cu Valverde.. Mereu este nedrept când vine vorba de antrenori. Când sunt rezultate slabe, cel mai ușor lucru este să dai vina pe antrenor, să îl schimbi pe el, nu pe jucători.
Koeman a venit la club într-un moment foarte dificil în care jucători importanți au plecat, dar a reușit să promoveze mulți fotbaliști tineri. Așa cum v-am spus, cel mai ușor e să dai vina pe antrenor. Sunt și ei conștienți de acest lucru, pentru că asta e meseria lor", a declarat Messi, conform Marca.
Etichete: barcelona , ronald koeman , junior firpo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...