Karim Benzema nu a rămas indiferent după ce Thibaut Courtois s-a accidentat: mesajul francezului
articol scris de Digi Sport12.08.2023, 07:54
Thibaut Courtois (31 de ani), portarul celor de la Real Madrid, s-a accidentat înaintea startului de sezon în La Liga.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
- Meciul Athletic Bilbao - Real Madrid poate fi urmărit sâmbătă, de la ora 22:30, în direct la Digi Sport 3, pe site-ul digisport.ro, cât și în aplicația Digi Sport, de către abonații RCS-RDS.
Belgianul a suferit o ruptură de ligament încrucișat anterior, una dintre cele mai grave accidentări din fotbal. Courtois a fost trimis direct pe masa de operație, iar după primele estimări ar putea lipsi undeva între șase și nouă luni.
Reacția lui Karim Benzema, după ce Thibaut Courtois s-a accidentat
Karim Benzema (35 de ani), starul francez plecat de la Real Madrid în această vară la saudiții de la Al-Ittihad, a reacționat după ce a aflat de accidentarea suferită de Thibaut Courtois la antrenamentele grupării blanco.
Atacantul ajuns în Arabia Saudită a transmis un scurt mesaj pe rețelele sociale, alături de o poză cu portarul belgian de la Real Madrid.
”Curaj, dragul meu”, a scris Karim Benzema, la InstaStory.
Karim Benzema i-a fost coleg lui Thibaut Courtois timp de cinci sezoane, în perioada 2018 - 2023.
Thibaut Courtois a reacționat după accidentarea gravă suferită înainte de startul noului sezon
Belgianul le-a transmis fanilor săi un mesaj plin de optimism, prin intermediul contului personal de Instagram. Deși Courtois s-a lovit la genunchi, a fost nevoie ca întreg piciorul stâng să fie bandajat, așa cum poate fi văzut în fotografia de mai jos.
"Niciodată nu te aștepți să treci prin așa ceva, dar acum e timpul să accept ce s-a întâmplat și să fac tot ce-mi stă în putință pentru a reveni chiar și mai puternic.
Vă mulțumesc tuturor pentru energie, dragoste și încurajări. Vă asigur că toate acestea m-au motivat să revin cât mai curând posibil", a transmis belgianul.
Real Madrid a rămas și fără Arda Guler
În aceeași zi în care vicecampioana Spaniei a aflat că va rămâne aproape un an fără portarul său, s-a luat decizia ca și Arda Guler (18 ani) să ajungă pe masa de operație.
Potrivit Marca, medicii echipe și tânărul fotbalist au decis împreună că operația este cea mai bună soluție pentru accidentarea suferită la finalul lunii trecute.
Puștiul supranumit "Messi al Turciei", sosit la Real Madrid vara aceasta, a suferit o accidentare gravă la menisc, în timpul cantonamentului de vară, astfel că debutul său oficial va fi amânat.
Aceeași sursă estimează că perioada petrecută de mijlocaș în afara terenului va fi de aproximativ cinci luni, astfel că acesta va rata aproximativ jumătate de sezon.
Etichete: real madrid , karim benzema , thibaut courtois , accidentare thibaut courtois
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...