Jucătorul lui Real Madrid pe care Mirel Rădoi l-ar aduce imediat în România. ”Deşi sunt fan Barcelona!”
20.12.2019, 22:13VIDEO FC Barcelona - Real Madrid 0-0 | Mirel Rădoi, noul selecționer al României, este foarte atent și la fotbalul mondial, nu doar la cel de Liga 1. Tehnicianul, fan declarat al celor de la Barcelona, a acceptat provocarea lui Radu Naum, din cadrul emisiunii Fotbal Club, de a nominaliza un fotbalist, dar nu de nivel zero, pe care l-ar aduce imediat în România, dacă ar putea.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Aproape fără să clipească, Rădoi a spus că i-ar plăcea să lucreze cu Federico Valverde (21 de ani), mijlocașul uruguayan al madrilenilor. Selecționerul a vrut, mai apoi, să scoată și mai mult în evidență alegerea sa și a dezvăluit că el este un fan declarat al catașanilor.
”Mi-e greu să dau un nume, dacă nu e vorba de un fotbalist de talie mondială. Îl aleg direct pe Valverde, de la Real Madrid, deși eu sunt fan Barcelona, da? De ce Valverde? Pentru că, box cu box, el poate fi și număr 6 și număr 8 și număr 10.
Rar mai vezi așa ceva în fotbalul actual”, a spus Rădoi, la Digi Sport.
În minutele 31 și 44 din El Clasico, Valverde s-a aflat de fiecare dată aproape de gol și doar ghinionul a făcut ca tabela să rămână neschimbată. Totuși, presa din Spania l-a lăudat.
VIDEO cu ratarea lui Valverde din minutul 31 al derby-ului FC Barcelona - Real Madrid
Valverde a șutat din prima, de la peste 25 de metri, dar mingea s-a dus puțin pe lângă bara din stânga porții lui Ter Stegen, bătut.
VIDEO cu ratarea lui Valverde din minutul 44 al derby-ului FC Barcelona - Real Madrid
Valverde a șutat din nou din voleu, de la marginea careului de 16 metri, dar Ter Stegen a reținut.
Etichete: valverde , mirel radoi , barcelona real madrid 0-0
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...