Jucătorul care și-a anunțat revenirea la Barcelona
articol scris de Digi Sport11.10.2024, 16:45
Ronald Araujo (25 de ani) s-a accidentat grav în partida Uruguay - Brazilia (0-0, 4-2 d. l. d.) din sferturile Copa America, meci disputat la începutul lunii iulie.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Danemarca - Spania, vineri, 21:45, DGS 2
De atunci, fundașul central uruguayan a lipsit din lotul Barcelonei și a ratat mai multe dueluri importante ale catalanilor din prima parte a acestei stagiuni.
Acum, după aproximativ trei luni în care a stat ”pe tușă”, Araujo a vorbit despre revenirea sa pe gazon, dar și despre cât de motivat este să aibă evoluții cât mai bune pentru Barcelona.
Ronald Araujo: ”Mă voi întoarce ca un taur. Este un vis să joc pentru Barcelona”
Ronald Araujo a spus că se va întoarce mult mai puternic pe gazon după această accidentare, moment pe care d-abia îl așteaptă.
De asemenea, uruguayanul a dezvăluit că își dorește să mai rămână la Barcelona o lungă perioadă de timp, chiar dacă se află la echipă deja de cinci ani.
”Mă voi întoarce ca un taur. Este un vis să joc pentru Barça, abia aștept să mă întorc. Sunt aici (n.r. la Barca) deja de cinci ani și sper că vor mai fi mulți”, a spus Araujo, citat de Barca One.
Ronald Araujo se află la clubul Barcelona din vara anului 2018, de când a fost cumpărat de catalani de la Boston River pentru 4,7 milioane de euro. Însă, stoperul a fost promovat la echipa de seniori abia în toamna anului 2020, după ce și-a mai petrecut două sezoane în academia Barcei, La Masia.
Odată ajuns la prima echipă, Araujo a devenit titular în axul central al defensivei și a adunat 150 de prezențe pe teren pentru gruparea de pe Camp Nou (a marcat 8 goluri și a oferit 5 pase decisive).
În lipsa lui Ronald Araujo, antrenorul Hansi Flick (59 de ani) a decis să mizeze pe un cuplu de fundași centrali format din Inigo Martinez (33 de ani) și puștiul Pau Cubarsi (17 ani).
VIDEO Rezumat Alaves - Barcelona, scor 0-3. Ultima partidă a catalanilor
Etichete: barcelona , ronald araujo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Ministerul Apărării de la Londra a anunţat vineri că a mobilizat avioane de luptă din flota sa după...