Jorge Mendes cere un salariu imens pentru Ansu Fati. Doar doi jucători de la Barcelona primesc mai mulți bani
articol scris de Digi Sport22.10.2020, 12:50
Ansu Fati (17 ani) continuă să impresioneze la FC Barcelona, iar catalanii au reușit în perioada recentă să securizeze serviciile tânărului internațional spaniol.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Înaintea acestui sezon, FC Barcelona l-a promovat pe Ansu Fati la echipa de seniori, iar clauza sa de reziliere a ajuns automat la 400 de milioane de euro. În același timp, cresc și pretențiile jucătorului.
Mendes vrea salariu de 10 milioane de euro pentru Ansu Fati
Jorge Mendes, celebrul impresar al puștiului născut în Guineea-Bissau, intenționează să solicite un salariu anual de 10 milioane de euro pentru fotbalistul său, al cărui contract expiră în iunie 2022, scrie Cuatro.
Agentul este conștient de valoarea lui Fati și consideră că merită să fie printre jucătorii cu cele mai mari venituri din lotul lui Ronald Koeman. În prezent, doar doi fotbaliști de la Barcelona câștigă mai mult decât suma cerută de Mendes - Lionel Messi și Antoine Griezmann, mai scrie sursa citată.
De asemenea, jucători precum Coutinho, Busquets, Dembele sau Pique sunt remunerați cu aproximativ 10 milioane de euro.
În urmă cu două zile, FC Barcelona a anunțat că le-a prelungit contractele lui Pique, Lenglet, Ter Stegen și De Jong, care au acceptat micșorarea salariilor, astfel că este așteptată o propunere similară și pentru Ansu Fati.
- 12 goluri și 3 pase decisive a strâns Ansu Fati în cele 38 de meciuri pentru Barcelona
Etichete: la liga , fc barcelona , jorge mendes , ansu fati , salariu ansu fati
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...