Jordi Alba, înainte de El Clasico: ”E meciul anului”. Ce spune despre retragerea din fotbal
articol scris de Digi Sport19.03.2022, 16:26
Jordi Alba (32 de ani), fundașul stânga al celor de la FC Barcelona, a vorbit despre meciul cu Real Madrid, din acest weekend, dar și despre momentul în care va agăța ghetele în cui.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
În etapa a 29-a, Real Madrid - Barcelona este programat, duminică, 20 martie, de la ora 22:00, meci care va fi transmis în direct pe Digi Sport 1. De asemenea, abonaţii Digi Mobil vor putea viziona partida pe aplicaţia Digi Sport şi pe siteul digisport.ro.
Jordi Alba, înainte de El Clasico: ”E meciul anului”
Fundașul Barcelonei a prefațat duelul cu madrilenii, despre care spune că este cel mai de interes meci al fotbalul din fiecare an.
”El Clasico este meciul anului. Intenția este să câștigăm și să luptăm în continuare pentru campionat.
Am scăpat multe puncte în meciurile din deplasare și avem o distanță destul de mare față de echipele de sus. Dar echipa și suporterii sunt motivați. În ciuda dificultăților pe care le-am avut ca echipă și club, senzațiile sunt foarte pozitive”, a declarat Jordi Alba, în cadrul unei conferințe de presă, potrivit Barca Universal.
”Îl știam pe Xavi pentru că am fost coechipierul lui înainte, iar venirea lui a fost o veste magnifică pentru mine și pentru restul vestiarului. Este un manager care îți dă multă încredere”, a precizat Alba și despre antrenorul Xavi Hernandez.
Jordi Alba, despre retragerea din fotbal
Jordi Alba anunță că Mondialul din Qatar va fi ultimul pentru el în echipa Spaniei și își dorește să ridice trofeul deasupra capului la finalul turneului.
”Qatar 2022 va fi ultima mea Cupă Mondială. Sunt într-un moment foarte bun și sper să fiu pe lista antrenorului în încercarea de a câștiga o nouă Cupă Mondială”, a spus Jordi Alba.
Fundașul de 32 de ani a vorbit și despre momentul în care va renunța de tot la cariera de fotbalist.
”Când va veni ziua pensionării mele, va fi foarte greu. Dar mai am multe de demonstrat, pentru că am foarte multă grijă de mine. Totul se petrece foarte repede. Și pe măsură ce anii trec, începi să apreciezi lucrurile mai mult”, a încheiat Jordi Alba, potrivit sursei citate.
Xavi i-a găsit înlocuitor lui Jordi Alba. Un fost jucător de la Real Madrid, așteptat pe Camp Nou
Jordi Alba este titularul postului de fundaș stânga la Barcelona, dar catalanii se gândesc deja la un înlocuitor pentru fotbalistul venit în urmă cu 10 ani de la Valencia.
Spaniolii anunță că un fost jucător de la Real Madrid ar fi intrat pe "radarul" formației blaugrana, care ar putea face pasul spre Camp Nou de la vară.
Sergio Reguilon, de la Tottenham la Barcelona
Sergio Reguilon (25 de ani) activează în prezent la Tottenham, în Premier League, dar ar putea face în vară obiectul unui transfer neașteptat.
Cum transferul lui Jose Gaya de Valencia ar fi mai greu de realizat, catalanii s-au orientat spre fundașul de la Spurs. Motivul pentru care Barcelona l-ar dori acum pe Reguilon este reprezentat și de faptul că mutarea s-ar putea realiza mult mai ușor. Englezii sunt și ei la rândul lor interesați de Memphis Depay și Clement Lenglet.
În calea transferului lui Sergio Reguilon s-ar putea pune Real Madrid, care are o clauză de răscumpărare pentru fotbalist, anunță spaniolii de la Sport.
- 30 de milioane de euro a plătit Tottenham pentru Reguilon în 2020
- 28 de milioane de euro este cota actuală a lui Reguilon, potrivit Transfermarkt
- 28 de meciuri a jucat Reguilon în acest sezon la Tottenham, reușind două goluri și trei assisturi
Cifrele lui Jordi Alba la Barcelona
- 32 de meciuri a jucat Jordi Alba în acest sezon la Barcelona, reușind două goluri și nouă pase decisive
- 12 milioane de euro este cota de piață a lui Jordi Alba, potrivit Transfermarkt
- 14 milioane de euro a plătit Barcelona pentru Jordi Alba în 2012 celor de la Valencia
- 417 meciuri a adunat în total Jordi Alba la Barcelona, reușind în total 24 de goluri și 90 de pase decisive
- 5 titluri de campion, 5 cupe ale Spaniei, 3 Supercupe ale Spaniei, o Ligă a Campionilor și un Campionat Mondial al Cluburilor a cucerit Jordi Alba cu Barcelona
Etichete: barcelona , jordi alba , nationala spaniei , sergio reguilon , retregere jordi alba
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...