Joan Laporta, decis să redevină preşedintele Barcelonei. Şi-a ales deja şi succesorul: "E persoana ideală"
26.12.2019, 14:10Joan Laporta e decis să candideze din nou pentru preşedinţia Barcelonei, după ce a mai fost şeful clubului de pe Camp Nou între 2003 şi 2010.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Laporta e hotărât să fie unul dintre candidaţi la viitoarele alegeri, în 2021.
"Mă văd din nou ca şi candidat pentru că nu îmi place niciunul dintre candidaţi. Mai este timp, probabil îmi voi prezenta candidatura cu şase luni înainte de alegeri. Voi pregăti un plan de acţiune", a anunţat Joan Laporta.
Gerard Pique, considerat de Joan Laporta perfect pentru preşedinţia Barcelonei
Avocatul în vârstă de 57 de ani ştie şi cine ar trebui să fie următorul preşedinte al Barcelonei, după ce el îşi va încheia mandatul.
"N-ar fi deloc rău ca Gerard Pique să îmi urmeze ca preşedinte. Îl consider persoana ideală pentru asta. Cunoaşte clubul, este fanul Barcelonei, este cel mai bun fundaş central din istoria clubului, are caracterul şi dorinţa de a munci. A arătat că este pregătit", a mai spus al 38-lea preşedinte din istoria grupării blaugrana.
Barcelona a câştigat în era Laporta două Ligi ale Campionilor, patru titluri, Cupa Spaniei, trei Supercupe ale Spaniei, Supercupa Europei şi Mondialul cluburilor.
Etichete: fc barcelona , joan laporta , gerard pique
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...