James a avut cel mai bun sezon al carierei cu Ancelotti. Marca scrie că reunirea e posibilă
11.03.2017, 13:35James Rodriguez şi-ar putea relansa cariera în Germania, la Bayern Munchen. Columbianul este dorit la gruparea bavareză de fostul său antrenor de la Real Madrid, Carlo Ancelotti, sub comanda căruia a avut cel mai bun sezon din carieră.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Potrivit cotidianului Marca, Ancelotti le-a cerut oficialilor campioanei Germaniei să-l cumpere pe James, iar conducerea clubului şi-ar fi dat acordul pentru transfer.
Negocierile nu se anunţă simple, în condiţiile în care actuala campioană a Europei va încerca să recupereze cât mai mult din suma plătită în schimbul fotbalistului de 25 de ani în 2014, 80 de milioane de euro. Totuşi, cele două cluburi sunt în relaţii foarte bune, aşa cum au dovedit transferurile lui Toni Kroos sau Xabi Alonso, astfel că sunt şanse mari ca mutarea să se realizeze fără a asista în prealabil la o telenovelă.
James ar accepta imediat să lucreze cu Ancelotti. Deşi cei doi au colaborat un singur an la Madrid, în sezonul 2014/15, acela a fost de departe cel mai bun din cariera sud-americanului. Venit pe Bernabeu după câştigarea titlului de golgheter al Cupei Mondiale din Brazilia, fostul jucător de la FC Porto şi AS Monaco a reuşit 17 goluri şi 18 pase decisive în cele 46 de meciuri disputate în prima sa stagiune în Spania.
După ce Ancelotti a fost demis, columbianul i-a transmis un mesaj de mulţumire tehnicianului italian: "Mulţumesc pentru tot! În foarte puţin timp, am învăţat foarte multe de la tine".
La rândul său, antrenorul de 57 de ani nu şi-a ascuns admiraţia pentru mijlocaşul celor de la Real Madrid. "Este un jucător de top. Am fost foarte surprins de nivelul său. Are un talent incredibil", spunea Ancelotti, într-un interviu mai vechi pentru CNN.
Bayern nu este singura echipă interesată de James Rodriguez, jucător pe urmele căruia se mai află Chelsea, Manchester United, Juventus sau Inter Milano. Cu toate acestea, la moment actual, perspectiva de a evolua pentru bavarezi pare să fie cea pe care columbianul o preferă.
În acest sezon, James are 23 de apariţii în toate competiţii, doar 13 dintre ele ca titular, şi 5 goluri marcate. Fotbalistul este dezamăgit în special de faptul că Zinedine Zidane nu mizează pe el la meciurile cu adevărat importante, precum El Clasico, finala Mondialului Cluburilor sau returul cu Napoli, din optimile de finală ale Ligii Campionilor. În aceste trei jocuri, nu a fost folosit nici măcar un minut.
Etichete: real madrid , la liga , bayern munchen , carlo ancelotti , bundesliga , james rodriguez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...