Îşi încheie Cristiano cariera la Real? Bale şi Ronaldo, aproape de prelungirea contractelor
12.05.2016, 10:08Cristiano Ronaldo şi Gareth Bale au fost oamenii decisivi ai Realului în ultima parte a sezonului şi Florentino Perez face tot posibilul să le prelungească înţelegerile celor doi, ceea ce ar însemna că lusitanul de 31 de ani şi-ar încheia cariera la Madrid.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Contractul lui Cristiano expiră în 2018, iar "galacticii" vor ca prelungirea să fie până în 2020 sau 2021, atunci când starul va ajunge la 35 sau 36 de ani, anunţă cotidianul spaniol AS.
De partea cealaltă, galezul de 26 de ani se află sub contract cu gruparea "blanco" până în 2019, iar prelungirea ar urma să fie valabilă până în 2021. În cazul lui Bale, ibericii anunţă că un nou contract i-ar aduce şi o creştere substanţială a salariului: de la 9 milioane de euro net, acesta ar putea ajunge la aproape 20 de milioane de euro net.
Intenţia clubului este să anunţe cu fast prelungirea celor două contracte, într-un eveniment ce ar urma să aibă loc în această vară pe "Santiago Bernabeu".
Accelerarea negocierilor a apărut şi după ce presa franceză a anunţat că Ronaldo este la un pas să se înţeleagă cu PSG, club care vrea să acopere o eventuală plecare a lui Zlatan Ibrahimovic.
19 goluri şi 14 assist-uri şi-a trecut în cont Bale în toate competiţiile acestui sezon
49 de goluri şi 15 pase decisive a adunat Ronaldo în această campanie
Etichete: real madrid , cristiano ronaldo , gareth bale , perez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...