Iniesta, la un pas să accepte oferta! Anunțul făcut azi de ziarul de casă al Barcelonei
03.05.2017, 11:02Andres Iniesta are contract cu Barcelona până în vara lui 2018 și, chiar dacă va împlini pe 11 mai 33 de ani, catalanii sunt pregătiți să îi prelungească înțelegerea cu încă cel puțin un an.
SuperLiga: FC Botoșani - FCSB, joi, 20:00, DGS 1
Media: Fotbal Club, joi, 22:00, DGS 1
Ziarul de casă al Barcelonei, Mundo Deportivo, a anunțat că prelungirea va avea loc curând, asta și datorită faptului că cel adus pentru a-l înlocui pe viitor, Andre Gomes, nu a convins prin evoluțiile lui.
Spaniolii de la As au precizat că în luna martie "Don Andres" a primit oferte de la două cluburi din China, una dintre ele cu adevărat imensă: un salariu de 35 de milioane de euro pe sezon, care l-ar fi plasat foarte aproape de Carlos Tevez, cel mai bine plătit fotbalist al momentului (cu 38 de milioane de euro anual, tot în China).
În afara salariului-gigant, asiaticii îi propuneau și alte bonusuri consistente, dar și un tratament preferențial, cum ar fi fost lipsa obligației de a juca în meciurile din deplasare.
Miliardarii chinezi s-au lovit, însă, de refuzul lui Iniesta, care a făcut o declarație care le dă încredere fanilor Barcelonei, spunând că între el și club nu vor fi niciodată probleme.
Președintele Bartomeu i-a propus atunci încă doi ani de contract și negocierile continuă.
55 de goluri și 626 de partide a adunat Iniesta în tricoul Barcelonei, el fiind jucătorul de pe Camp Nou cu cele mai multe titluri câștigate în istorie, 29, la egalitate cu Lionel Messi.
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...