Înfrângerea Realului, savurată în România: ”Simt o satisfacție când pierde. Mă face să mă simt mai bine”
21.09.2017, 11:29Tatăl lui Răzvan Marin, Petre Marin, fostul jucător al Stelei, s-a declarat satisfăcut de înfrângerea suferită de Real Madrid pe teren propriu cu Betis. Campioana Spaniei şi a Europei a pierdut cu Betis Sevilla, scor 0-1, printr-un gol primit în prelungirile partidei de la Sanabria, şi pierde contactul cu marea rivală, FC Barcelona, care are acum un avantaj de 7 puncte în clasamentul din Spania.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Prezent în platoul emisiunii Digi Sport Matinal, Petre Marin, fostul jucător al Stelei, totodată un fan înfocat al trupei ”blaugrana”, a spus că simte o satisfacție uriașă atunci când elevii lui Zinedine Zidane pierd. La fel s-a întâmplat și miercuri seară, când ”andaluzii” au marcat pe ”Santiago Bernabeu” prin Sanabria în al patrulea minut de prelungire, la scurt timp după ce o altă reuşită a sa fusese anulată pentru offside.
”Chiar că a fost o seară superbă pentru mine, Răzvan a înscris și Real Madrid a pierdut. Simt așa o satisfacție, te face să te simți bine atunci când Real Madrid pierde. Mă bucură mai mult faptul că Barcelona s-a distanțat în campionat și sunt la șapte puncte distanță. S-a uitat de Supercupa Spaniei, de Supercupa Europei”, a spus vizibil mulțumit Petre Marin la emisiunea Digi Sport Matinal.
Real Madrid rămâne fără victorie acasă în acest sezon din La Liga şi, pentru prima oară după 73 de meciuri, nu a reuşit să marcheze. Pe lângă cele trei puncte importante pierdute pe "Santiago Bernabeu", madrilenii mai au un motiv să regrete înfrângerea surprinzătoare înregistrată în faţa andaluzilor. Pentru a treia oară în istorie, Real Madrid nu câștigă niciuna din primele trei jocuri disputate pe teren propriu.
Cinci motive pentru care Real Madrid este la pământ
Etichete: petre marin steaua real madrid , petre marin exclusiv razvan marin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...