Încă o lovitură marca Florentino Perez! Un jucător de clasă mondială, disponibil cu doar 10.000.000€
articol scris de Digi Sport18.10.2024, 12:06
Nu mai este un secret pentru nimeni că Real Madrid este foarte interesată de transferul lui Trent Alexander-Arnold (26 de ani).
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
La fel de cunoscut e că înțelegerea internaționalului englez cu Liverpool expiră la finalul sezonului, iar acesta a păstrat misterul în momentul în care a fost întrebat dacă vrea să continue pe Anfield și din ediția 2025/2026 încolo.
Real Madrid ar putea plăti doar 10 milioane de euro pentru Trent Alexander-Arnold
În ultima vreme, Florentino Perez "vânează" tot mai mulți jucători de clasă mondială care se apropie de finalul contractului sau chiar rămân liberi.
Potrivit The Athletic, citată de Fichajes, gruparea "Los Blancos" ar putea da o lovitură iarna aceasta, prin transferul lui Alexander-Arnold, care ar costa undeva între 8 și 10 milioane de euro.
Suma este neverosimil de mică pentru fundașul dreapta considerat unul dintre cei mai buni din lume pe postul său, dar explicația e logică - dacă devine clar că nu vrea să continue la Liverpool, englezii au două opțiuni: ori îl cedează în ianuarie pe o sumă redusă, ori îl pierd gratis în vară.
- 70 de milioane de euro e cota de piață a lui Trent Alexander-Arnold, conform Transfermarkt.
Real Madrid a rămas un an fără Dani Carvajal, după tripla ruptură suferită
La un meci cu Villarreal, fundașul dreapta a vrut să degajeze o minge, însă un adversar s-a interpus, iar în urma contactului Carvajal s-a rupt în trei locuri la nivelul genunchiului. Atenție, imagini cu puternic impact emoțional!
Galerie Foto
Etichete: liverpool , real madrid , transferuri real madrid , trent alexander-arnold
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...