În echipa de vedete a Realului, un fundaş iese în evidenţă. Capitolul la care e cel mai bun jucător
28.10.2015, 12:12Rafael Benitez are sub comandă o serie de vedete, precum Cristiano Ronaldo, Gareth Bale sau Karim Benzema, dar un fundaş este unul dintre cei mai importanţi oameni ai Realului, în acest sezon. Este vorba de Marcelo, cel care a marcat ultimul gol al partidei cu Celta Vigo, 3-1, pe Balaidos.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
În acest sezon, pe lângă cele două goluri înscrise în La Liga şi o pasă decisivă din meciul de UEFA Champions League, cu Şahtior Doneţk, câştigat cu 4-0, brazilianul este "galacticul" care a recuperat cele mai multe mingi în această campanie (56). Marcelo îi depăşeşte la acest capitol pe Luka Modric, Toni Kroos, Isco şi Casemiro.
Mai mult, este cunoscut apetitul ofensiv al fundaşului care nu refuză în general să intre în combinaţii cu atacanţii Ronaldo, Benzema sau Bale, având în multe momente acelaşi stil de joc cu aceştia.
Încrederea pe care madrilenii o au în jucătorul care a adunat 39 de selecţii în Selecao, dar şi 330 de meciuri pentru Real a fost răsplătită în această stagiune: Marcelo este al doilea căpitan al echipei, după Sergio Ramos, în urma plecării lui Iker Casillas la Porto.
Se pare că jucătorul de 27 de ani are un rol important şi în vestiarul echipei, fiind un factor de echilibru, dar şi unul dintre fotbaliştii care sunt responsabili cu buna dispoziţie.
Etichete: real madrid , rafael benitez , la liga , marcelo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Camerele auto video sunt un dispozitiv util pentru șoferi și pot fi de un real ajutor în cazul unor...