Hazard s-a decis! Anunţul făcut azi de ziarul de casă al Realului
10.03.2017, 10:00Real Madrid se gândește deja la perioada de transferuri din vară, iar una dintre țintele lui Zidane este Eden Hazard.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Numai că Real mai are șanse minime să-l ia pe starul belgian, care se simte excelent la Chelsea, potrivit jurnaliștilor de la Evening Standard. Hazard colaborează foarte bine cu Antonio Conte, iar englezii scriu că mijlocașul este extrem de încântat de sistemul folosit de antrenorul italian, 3-4-3.
Sursa citată menţionează că mijlocaşul belgian e decis să rămână la Londra, încă un atu în favoarea acestei decizii fiind faptul că Chelsea are şanse uriaşe de a câştiga titlul, aflându-se la 10 puncte în faţa lui Totthenam şi a lui Man. City.
"Ne antrenăm mai mult tactic cu Conte. Ştim exact unde să stăm pe teren şi ce trebuie să facem, încontro să ne mişcăm. Mourinho doar stabilea sistemul, dar nu se lucra aşa de mult. Ştiam ce să facem, pentru că jucăm fotbal. Automatismele erau diferite", a spus recent belgianul, pentru Sky Sports.
Jucătorul în vârstă de 26 de ani este dorit în contextul în care Isco sau James Rodriguez ar putea pleca de la Real, belgianul fiind considerat un înlocuitor excelent. Jurnaliștii de la AS scriu că jucătorul lui Chelsea este o țintă mai veche a Realului, mai precis de când pe banca madrilenilor a ajuns Zinedine Zidane.
Aflat din 2012 la Chelsea, Hazard a primit o ofertă de prelungire a contractului, actuala înțelegere expirând în 2020. AS scrie că belgianul va semna în curând extinderea contractului cu Chelsea.
11 goluri a marcat Hazard în acest sezon de Premier League
Etichete: hazard chelsea , hazard transfer , hazard real
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...