Guti e alături de Casillas: "Știe că e cel mai bun din lume"
24.12.2012, 10:51Fosta glorie a lui Real Madrid, Guti, îi ia apărarea portarului Iker Casillas în conflictul acestuia cu antrenorul Jose Mourinho.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Căpitanul de drept al campioanei Spaniei a fost rezervă în campionat pentru prima dată în ultimii 10 ani, la meciul pierdut cu 3-2 pe terenul celor de la Malaga. Casillas a încercat să își mascheze nemulțumirea, spunând că doar alegerea antrenorului contează, dar circulă zvonuri cu privire la un conflict în vestiarul madrilen.
Fostul său coleg, Guti, l-a încurajat, dar a lansat și o afirmație care ar putea avea dublu sens, având în vedere că se vorbește tot mai mult despre o plecare a lui Mourinho de la Madrid, ca urmare a conflictului cu jucătorii: "Totul va reveni în curând la normal".
"Nu e vorba de o alegere între Iker și Mou (n.r. portarul Iker Casillas și antrenorul Jose Mourinho), cel mai important lucru este Real Madrid. Revenirea cât mai rapidă la normal este fundamentală. Iker știe că e cel mai bun portar din lume și că totul va reveni în curând la normal", a declarat Jose Maria Gutierrez "Guti", potrivit ediției online a cotidianului spaniol AS.
Etichete: real madrid , jose mourinho , iker casillas , guti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...