Guardiola a evitat perfect presiunea pentru Man. City: "Unde joacă Messi? Acolo e favorita la Liga Campionilor"
28.12.2017, 10:03Josep Guardiola a dat o nouă dovadă de admirație față de Messi. Are un sezon extraordinar în Premier League, unde tocmai a bifat a 11-a victorie la rând în deplasare (1-0 pe terenul lui Newcastle), care a desprins liderul Manchester City la 15 puncte de urmăritori, dar gândurile tehnicianului catalan se îndreaptă tot către Barcelona și decarul său special.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În total, "cetățenii" au 18 victorii la rând și au impresionat în acest an competițional. Întrebat, după acest penultim meci al anului, dacă forma demonstrată o face pe Manchester City favorită la câștigarea Ligii Campionilor, Guardiola a oferit un răspuns menit să ridice presiunea de pe echipa sa, care a fost totodată încă o laudă pentru Messi și Barcelona.
"Unde joacă Messi? Acolo e favorita", a spus Guardiola, scurt.
Cu 54 de goluri în 2017, Messi e al doilea marcator din acest an în primele 5 ligi ale Europei, după Harry Kane, care l-a depășit cu hat-trick-ul de marți. După un sezon aproape perfect, Barcelona este și ea lider în La Liga, cu 45 de puncte, cu 9 mai mult decât Atletico Madrid, principala urmăritoare și cu 14 mai mult decât rivala Real Madrid, care are un meci mai puțin disputat (restanța cu Leganes, meci amânat pentru ca albii să poată participa la Campionatul Mondial al Cluburilor).
Citește și:
În optimile de finală in Liga Campionilor, Manchester City o va întâlni pe FC Basel. Barcelona are o misiune mai grea: sorții i-au scos-o în cale pe Chelsea, campioana en-titre a Angliei.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: messi barcelona , barcelona champions league , guardiola messi , barcelona liga campionilor , guardiola manchester city , messi liga campionilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...