Griezmann e cel mai bun marcator francez din campionatele puternice, dar n-are loc la națională
24.02.2014, 15:37Barcelona a pierdut al doilea meci din 2014, în campionat, pe terenul lui Real Sociedad. Bascii s-au impus cu 3-1 iar golul doi al echipei pregătite de Jagoba Arrasate a fost marcat de francezul Antoine Griezmann. Cu reușita din poarta lui Valdes, vârful de 22 de ani a devenit cel mai bun marcator francez din campionatele puternice ale Europei.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Reușita din partida cu Barcelona (VIDEO AICI) a fost a 15-a a lui Griezmann în acest sezon din La Liga. Jucătorul lui Real Sociedad l-a depășit astfel pe vârful Realului, Karim Benzema, autor a 14 reușite. Francezul de 22 de ani este la cel mai bun sezon al său în Spania, bifând pe lângă cele 15 goluri și 4 pase decisive în 23 de aparții.
La jumătatea sezonului din Spania, Griezmann a devenit francezul cu cele mai multe goluri într-un tur de campionat în La Liga, marcând de 12 ori. Acesta a bătut recordul lui Henry, care reușise să înscrie de 11 ori în primele 19 etape ale sezonului 2008-2009, în tricoul Barcelonei.
Cifrele atacantului cotat de site-urile de specialitate la 25.000.000 de euro sunt peste cele ale celor 3 atacanți convocați în mod constant de Didier Deschamps la naționala Franței. Benzema (Real Madrid) are 14 goluri, în timp ce Giroud (Arsenal) și Remy (Newcastle) au câte 12.
În Italia, Pogba e francezul cu cele mai multe reușite, 6 la număr, în timp ce în Germania, Ribey are 7 goluri marcate pentru Bayern Munchen. Nici măcar în Hexagon, nu există un francez cu mai multe goluri înscrise decât Griezmann. Lacazette, jucătorul lui Lyon are 13 reușite și e al 3-lea în clasamentul golgheterilor, după Ibrahimovic și Cavani.
Rămâne de văzut dacă performanțele din acest sezon îl vor convinge pe Deschamps să-l convoace pe Griezmann la prima reprezentativă. Tânărul vârf a fost suspendat din noiembrie 2012 până pe 31 decembrie 2013, alături de alți 4 componenți ai naționalei de tineret a Franței din motive disciplinare.
TOPUL CELOR MAI BUNI MARCATORI FRANCEZI DIN EUROPA
Griezmann - 15 goluri - La Liga (Real Sociedad)
Benzema - 14 goluri - La Liga (Real Madrid)
Lacazette - 13 goluri - Ligue 1 (Lyon)
Giroud - 12 goluri - Premier League (Arsenal)
Remy - 12 goluri - Premier League (Newcastle)
Gignac - 12 goluri - Ligue 1 (Marseille)
Ribery - 7 goluri - Bundesliga (Bayern)
Pogba - 6 goluri - Serie A (Juventus)
Etichete: griezmann e cel mai bun marcator francez din europa , griezmann real sociedad , griezmann cel mai bun marcator , antoine griezmann digisport
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...