Zinedine Zidane, despre Gareth Bale: "Lumea vrea să avem o problemă cu el"
10.02.2020, 10:08Real Madrid a obținut o victorie importantă în deplasare, scor 4-1 cu Osasuna, iar Gareth Bale a fost titular. Zinedine Zidane, antrenorul "galacticilor", a vorbit despre situația galezului.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Presa din Spania a scris în nenumărate rânduri că relațiile dintre Zidane și Bale nu sunt deloc bune, însă în partida cu Osasuna galezul a făcut parte dintre cei 11 jucători care au jucat din primul minut.
Zinedine Zidane susține că nu are vreo problemă cu Gareth Bale
Francezul a afirmat din nou că nu există vreo problemă între el și Bale sau între club și jucător, dar că lumea vrea să caute subiecte negative pe această temă.
"Bale a jucat bine astăzi, sunt mulțumit de prestația sa. S-a implicat atât în atac, cât și în defensivă. Știm foarte bine ce fel de jucător este și suntem siguri că va aduce foarte mult echipei noastre de acum încolo.
Singura problemă este că lumea vrea ca noi să avem o problemă cu Bale, dar noi nu avem. Avem foarte mulți jucători și nu este ușor de ales. Bale este un jucător foarte important și a arătat mereu că va continua să joace și că o va face foarte bine, la fel ca toți colegii săi", au fost cuvintele lui Zidane, după victoria cu Osasuna.
Gareth Bale a sfidat-o pe Real Madrid în trecut
În urmă cu câteva luni, Bale a oferit o imagine care spune multe. La meciul jucat de Țara Galilor cu Ungaria, Bale și-a ironizat echipa de club. La finalul partidei, galezii, cu Bale în centru, s-au bucurat împreună și au afișat un steag al Țării Galilor, pe care scria: "Țara Galilor. Golf. Madrid. În ordinea asta".
Mesajul se referă la faptul că Gareth Bale pune pe primul loc echipa națională, iar clubul "galacticilor" nu se află nici măcar pe locul doi pentru el! Bale este un mare fan al golfului și a se pare că acest hobby al jucătorului madrilenilor ocupă locul secund în ordinea preferințelor lui.
Bale nu a jucat pentru Real Madrid în ultimele patru meciuri oficiale, după ce s-a accidentat în partida cu Unionistas, din Cupa Spaniei.
Gareth Bale, cotat la 40 de milioane de euro, joacă la Real Madrid din septembrie 2013, când madrilenii le-au plătit celor de la Tottenham 101 milioane de euro în schimbul său. Galezul cel mai mare salariu de la Real în acest moment, 17 milioane de euro pe an.
Etichete: real madrid , bale , zidane , gareth bale , zinedine zidane
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...