Galicienii ”sparg” casa pentru Florin Andone. Un singur jucător mai scump a cumpărat Depor în ultimii 10 ani!
18.07.2016, 23:46Transferul lui Florin Andone la Deportivo La Coruna e chestiune de zile. Până joi, Cordoba și clubul galician trebuie să ajungă la un acord, pentru ca românul să plece, împreună cu restul lotului lui Depor, în cantonamentul din Olanda. Momentan, diferența între ceea ce oferă Depor și ceea ce solicită Cordoba este de un milion de euro, dar ambele echipe sunt interesate ca transferul să se realizeze cât mai repede, astfel că, probabil, vor ajunge la un compromis în următoarele zile.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Cordoba cere 5 milioane de euro și 30% dintr-un viitor transfer al atacantului de 23 de ani, în timp ce Depor oferă doar 4 milioane de euro și cele 30 de procente. Cel mai probabil, suma finală va fi undeva la jumătatea ”distanței”, la 4,5 milioane de euro.
Altfel, deși săptămâna trecută anunțase pe contul său oficial de Twitter că de luni va fi prezent la antrenamentele Cordobei, românul a lipsit astăzi de la ședința de pregătire a lui Oltra, spre dezamăgirea fanilor care l-au așteptat cu speranța că atacantul va rămâne în continuare la echipă. Conform presei din Galicia, Andone este deja în La Coruna, unde își negociază transferul, acesta fiind motivul pentru care nu a putut fi prezent la antrenamentul Cordobei.
Indiferent de suma finală a transferului, fie că va fi 4 milioane, 5 milioane sau 4,5 milioane de euro, Andone va fi cel mai scump transfer realizat de Deportivo La Coruna în ultimele 9 sezoane. Galicienii cumpără cumpătat și arareori depășesc trei milioane de euro pentru un jucător cumpărat. În ultimul deceniu, o singură dată a plătit Deportivo o sumă mai mare pentru un jucător: în sezonul 2007/2008, când l-a adus pe Andres Guardado, de la Atlas Guadalajara, pentru 7 milioane de euro. Ulterior, mexicanul a mai jucat la Valencia, Bayer Leverkusen și PSV Eindhoven.
Depor nu este în mod tradițional un club care obișnuiește să arunce cu banii. În general - și cu atât mai mult în ultimii ani, când a avut probleme financiare grave - echipa din La Coruna preferă să transfere jucători ieftini, aflați la început de carieră, sau fotbaliști care nu au convins în alte părți, dându-le o a doua șansă pentru a-și relansa cariera.
Așa a fost și cazul lui Lucas Perez, golgheterul echipei, cu 17 goluri marcate în sezonul trecut. Atacantul de 27 de ani a jucat la Rayo Vallecano B înainte de a se transfera în Ucraina, la Karpaty Lvov, de unde a ajuns la Dinamo Kiev, fără a avea șansa de a evolua pentru campioana Ucrainei. În 2013, ajunge la PAOK Salonic, unde a marcat doar 9 goluri în 32 de partide. A fost împrumutat la Deportivo în 2014/2015, iar înaintea sezonului trecut a fost cumpărat definitiv, pentru 1,5 milioane de euro. La 27 de ani, Perez și-a relansat cariera, ajungând să fie evaluat acum la 20 milioane de euro. Cu toate astea, nu duce lipsă de oferte. Atacantul de 27 de ani este chiar pe lista Barcelonei, care vrea un atacant care să fie prima rezervă pentru tridentul MSN. Villarreal și Sevilla sunt și ele cu ochii pe golgheterul lui Depor.
De altfel, Florin Andone ar putea să-i ia locul chiar lui Perez la Deportivo, care vrea să-l vândă pe golgheterul său cât timp acesta este atât de bine cotat. În cel mai rău caz, cei doi ar putea juca împreună în atacul echipei galiciene, dat fiind că aceasta obișnuiește să joace într-un sistem cu doi atacanți.
Florin Andone va fi primul jucător român din istoria echipei din La Coruna, care are în palmares un titlu de campioană a Spaniei, două Cupe ale Regelui și trei Supercupe. Pe plan internațional, Depor a atins semifinalele UCL în 2004, când a fost eliminată în dublă manșă de FC Porto, echipa lui Jose Mourinho.
Cele mai scumpe transferuri ale lui Depor în ultimul deceniu:
1. Andres Guardado (Atlas Guadalajara) - 7 milioane de euro (2007/2008)
2. Florin Andone (Cordoba) - 4,5 milioane de euro (2016/2017)
3. Omar Bravo (Guadalajara) - 3,6 milioane de euro (2008/2009)
4. Filipe Luis (Rentistas) - 2,2 milioane de euro (2008/2009)
5. Angel Lafita (Zaragoza) - 2 milioane de euro (2008/2009)
6. Ze Castro (Atletico) - 2 milioane de euro (2009/2010)
7. Lucas Perez (PAOK) - 1,5 milioane de euro
8. Diego Colotto (Atlas Guadalajara) - 1,4 milioane de euro (2008/2009)
9. Przemyslaw Tyton (VfB Stuttgart) - 500.000 de euro
10. Saul Garcia (Zaragoza) - 300.000 de euro
Etichete: transfer , andres guardado , deportivo , cordoba , lucas perez , procente , 10 ani , 5 milioane , joi , cel mai scump , florin andone , 4 milioane , deceniu , galicieni
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...