FOTO Cu Mathieu titular, Barça are cea mai înaltă apărare dintre granzii Europei. Real, la polul opus
01.08.2014, 01:02Barcelona a suferit uneori pe faza defensivă din cauza taliei reduse a echipei, un exemplu grăitor în acest sens fiind fostul căpitan Carles Puyol. Totuşi, cu o înălțime de doar 1,78 metri, el a condus apărarea către cele mai mari succese din istoria clubului.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În "era Luis Enrique", problema taliei echipei pare să-și fi găsit rezolvarea, deoarece cuplul Pique - Mathieu are o medie a înălțimii de 1.92 metri, aceeași ca şi cea a perechii Hummels - Subotic, de la Dortmund!
Încă din momentul sosirii sale la Barcelona, Luis Enrique a vrut să rezolve vulnerabilitatea pe care o avea echipa la fazele fixe în ultimii ani. Drept urmare, el a întărit defensiva cu un fundaș înalt și puternic, în persoana lui Mathieu, noul coleg de "departament" al lui Pique.
În trecut, echipa lui Pep Guardiola practica un marcaj eficient în zonă, după cum subliniază Marca, în vreme ce "Tata" Martino a încercat o combinație între marcajul zonal și cel om la om, strategie care a eșuat în cele din urmă. Este motivul pentru care Luis Enrique a insistat ca Mathieu să fie adus, iar prețul plătit de catalani în schimbul său nu a fost deloc de neglijat.
Sezonul trecut, în cele mai multe cazuri, axul central al defensivei Barcelonei a fost alcătuit din Pique și Mascherano, în condițiile în care argentinianul măsoară doar 1.75 metri și nu a putut rezolva întotdeauna problemele din apărare prin plasament și inteligență.
Adăugându-l în acest "tablou" și pe Victor Valdes, un portar deloc impozant prin statură, observăm de ce Barcelona a suferit deseori atunci când a fost asaltată de echipele puternice, iar Bayern Munchen a demascat în cele din urmă toate slăbiciunile defensivei blaugrana în 2013 (VIDEO). În plus, Atletico Madrid a câștigat titlul sezonul trecut după un gol marcat de Diego Godin pe Camp Nou, la un corner fructificat de oaspeți (VIDEO).
Bayern și Chelsea au medii de 1.90 metri în apărare
În acest sezon, însă, lucrurile s-au schimbat. Fundașii Barcelonei au o medie de înălțime care îi face invidioși pe rivalii de pe continent, doar Borussia Dortmund putând să se laude cu cifre asemănătoare. Fundașii lui Bayern Munchen, Dante și Boateng, au o medie de 1.90 metri, la fel ca și stoperii lui Chelsea, John Terry (1.90) și Gary Cahill (1.91).
PSG are fundași scumpi și scunzi: Thiago Silva și David Luiz
Surprinzător poate, cea mai mică medie de înălțime a fundașilor o are rivala Barcelonei, Real Madrid: Pepe (1.88) și Ramos (1.83) s-au oprit la o medie de 1.85, în vreme ce PSG, care are cei mai scumpi fundași centrali din lume, a atins media de 1.86 - David Luiz are 1.89, iar Thiago Silva 1.83 metri.
Galerie Foto
Etichete: mascherano , mathieu , barcelona aparare , aparare barcelona , mathieu pique
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...