Video Florin Andone a debutat cu gol și a primit primul trofeu individual la Deportivo
10.08.2016, 11:21SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Folosit 75 de minute în partida în care a marcat în premieră pentru Deportivo, atacantul român a primit trofeul acordat celui mai valoros jucător al meciului.
Andone se simte pregătit pentru debutul în noul sezon din Primera Division, unde revine după un sezon petrecut în liga secundă, la Cordoba.
"Sunt fericit că am profitat de minutele oferite de antrenor, mai ales că aveam doar câteva zile de antrenament. Fizic sunt la 70% acum. Le mulţumesc fanilor de pe Riazor. Am avut un public foarte cald, care ne-a susţinut tot timpul. Deportivo va avea un cuvânt important de spus în acest an", a promis Andone.
VEZI AICI DECLARAŢIILE LUI ANDONE
Deportivo a câştigat pentru a 20-a oară, după victoria cu Villarreal, trofeul amical Teresa Herrera, organizat anual de trupa din La Coruna înaintea fiecărui sezon.
Deportivo La Coruna a plătit pentru Florin Andone 4,7 milioane de euro și 30% dintr-un transfer ulterior. Internaționalul român a devenit astfel cel mai scump transfer făcut de galicieni în ultimii nouă ani ani și cel mai scump jucător vândut de Cordoba în toată istoria clubului andaluz.
Andone joacă la noua sa echipă cu numărul 10, purtat de-a lungul timpului de fotbalişti celebri, precum Fran şi Bebeto.
36 de partide a evoluat Andone pentru Cordoba, în sezonul precedent, din Segunda.
21 de goluri a marcat românul stagiunea trecută pentru andaluzi.
Etichete: deportivo , florin andone , gol andone deportivo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...