Florentino Perez: "Totul e ciudat cu Cristiano, nu am vorbit". Când va avea discuția decisivă cu starul Realului
20.06.2017, 09:28Cu clubul pe un butoi de pulbere din cauza scandalului din jurul lui Cristiano Ronaldo, care ar putea pleca după cel mai de succes sezon petrecut pe Santiago Bernabeu, Florentino Perez a câştigat un nou mandat de preşedinte la Real Madrid. Conducătorul campioanei Spaniei şi a Europei încă nu a vorbit cu vedeta sa și a dezvăluit când va discuta cu portughezul.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Deocamdată, golgheterul Realului a vorbit doar cu antrenorul Zinedine Zidane și cu căpitanul Sergio Ramos. Florentino Perez nu se grăbește și este hotărât să îl lase pe Cristiano să joace în liniște cu naționala Portugaliei la Cupa Confederațiilor. Finala competiţiei din Rusia e programată pe 2 iulie, dar rămâne de văzut dacă lusitanii vor rămâne în competiţie până atunci.
"Nu am vorbit cu Cristiano, nu pot spune nimic. Cristiano, la fel ca ceilalți jucători care mai au contract, este jucător al lui Real Madrid. Ce s-a întâmplat cu siguranță l-a afectat pe Cristiano Ronaldo şi cu siguranţă ne va vorbi și vom vedea ce se va întâmpla. Acum e la un turneu foarte important, Cupa Confederațiilor și până când nu va fi gata nu voi deranja atmosfera de la naționala sa. Nu știu ce s-a întâmplat, totul e ciudat. Ne va spune ce se va întâmpla", a declarat Florentino Perez, potrivit spaniolilor de la As.
Portugalia a remizat cu Mexic (2-2) în primul său meci la Cupa Confederațiilor. Cristiano Ronaldo a fost omul meciului, cu o pasă decisivă la primul gol al partidei, semnat de Quaresma. Din Grupa A mai fac parte Rusia (ţara gazdă) şi Noua Zeelandă.
Etichete: cristiano ronaldo , florentino perez , perez ronaldo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...