Florentino Perez și Carlo Ancelotti s-au decis! Jucătorul pe care vor să-l aducă înapoi la Real Madrid
articol scris de Digi Sport12.11.2024, 12:49
Real Madrid are probleme mari în compartimentul defensiv, acolo unde Dani Carvajal și Eder Militao, doi dintre titularii de drept, au suferit accidentări grave în acest sezon.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Pe această listă se adaugă și David Alaba, fundașul central care încă nu și-a revenit după ruptura de ligamente încrucișate suferită în decembrie 2023.
De aceea, conștientă că nu poate sta într-un singur fundaș central, conducerea ”Galacticilor” vrea să intre în mercato-ul din iarnă, după o pauză foarte lungă.
- În lotul madrilenilor se mai regăsește și Jesus Vallejo, însă acesta nu este luat în calcul de către Carlo Ancelotti.
Real Madrid vrea să-l transfere pe Mario Hermoso de la AS Roma
Conform Marca, una dintre țintele celor de la Real Madrid este Mario Hermoso (29 de ani), fundaș central spaniol legitimat în prezent la AS Roma.
Hermoso a fost crescut la academia ”Galacticilor”, însă a părăsit definitiv echipa în 2017, când Espanyol a plătit 12,5 milioane pentru a-l transfera. Ulterior, acesta a jucat și pentru Atletico Madrid timp de cinci sezoane, 2019-2024, după ce echipa lui Diego Simeone a trimis 25 de milioane de euro în conturile catalanilor.
Fundașul central este apreciat de conducerea ”Galacticilor”, întrucât ar veni la pachet cu experiență și versatilitate, iar suma de transfer nu ar fi una mare.
Hermoso are un joc de picior bun și poate juca pe mai multe posturi.
- În acest sezon, stoperul a bifat 417 minute în tricoul celor de la AS Roma.
- 18 milioane de euro este cota de piață a lui Mario Hermoso, conform transfermarkt.
Etichete: real madrid , as roma , mario hermoso
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...