Florentino Perez: ”Benitez e cel mai bun antrenor pe care l-am avut”. De ce nu a transferat Real un atacant
10.09.2015, 16:27Florentino Perez a lămurit câteva din zvonurile care au circulat în această vară cu privire la Real Madrid, într-un interviu acordat postului de radio Cadena Cope.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Mai întâi, i-a luat apărarea lui Gerard Pique, care a fost huiduit în ultimele două meciuri de acasă ale naționalei.
”Cu siguranță că uneori Pique greșește, ca noi toți, dar nu mi se pare ok să fie huiduit. Mai ales când poartă tricoul naționalei. Pique e așa cum e, ne-am obișnuit cu el, dar huiduielile sunt nepotrivite”, a spus Perez.
Președintele lui Real Madrid a explicat apoi că este mândru de lotul echipei sale și că Rafa Benitez este cel mai bun antrenor pe care l-a avut la echipă.
„Avem o echipă spectaculoasă și un mare antrenor. Ne-am îmbunătățit mult lotul. Cel mai bun antrenor pe care l-am avut la Real Madrid este actualul, Rafa Benitez”, a mai spus oficialul clubului de pe Santiago Bernabeu.
Despre plecarea lui Iker Casillas la FC Porto, Perez susține că nu el l-a alungat pe legendarul goalkeeper blanco.
„Pe Casillas nu l-am alungat eu. Dacă era după mine, și-ar fi încheiat cariera la Real Madrid. Mi-a spus să-l ajutăm să plece, deja era sub presiune de doi ani. Nu îl plătim noi în ăștia doi ani în care e împrumutat. Nu sunt de acord să fie fluierat un jucător al nostru. L-am apărat pe Casillas la toate aparițiile mele publice.
Mourinho îi trata la fel pe Cristiano și pe Casillas. Iker a fost rezervă doar cu Ancelotti. Și pe mine mă șoca, dar nu puteam interveni”, a punctat Perez.
Despre Gareth Bale și posibilitatea ca acesta să fi avut vreo dorință de a pleca, Florentino Perez a explicat:
„Este fan Real Madrid de mic. De ce ar fi plecat de la Real Madrid din cauza lui Ancelotti? Cu siguranță ar fi rămas aici indiferent de antrenor.
Vă place poziția pe care joacă Bale? Pe vremea mea, stângacii jucau pe partea stângă. Dar nu mă pot băga”.
”I-am vrut pe Neymar, Viera și Ribery, dar nu i-am putut lua”
Deși s-a scris în presa madrilenă în această vară că Rafa Benitez a cerut un atacant de careu, Perez spune că acest lucru nu s-a întâmplat.
”Benitez nu mi-a cerut un atacant central. Acum, un număr 9 la Real ar perturba atmosfera. I-ar perturba pe toți care l-ar putea înlocui pe Benzema”, susține președintele clubului blanco.
Oficialul madrilenilor a recunoscut că Real Madrid a vrut să-l transfere pe Neymar, dar și că brazilianul nu a fost singurul său ”eșec”.
„Am încercat să-l aducem pe Neymar, dar nu s-a întâmplat. Am mai eșuat, în trecut, și cu Viera sau Ribery”, a mai spus Perez, care a comentat și ipoteza că l-ar fi vrut înapoi la Real pe Jose Mourinho:
„Nu m-am gândit niciodată să-l readuc pe Mourinho, dar el ne-a dat un salt important de calitate, cel de care aveam nevoie. Înainte de el, nu treceam de optimi în Europa și asta însemna să nu fim în lumea bună”.
Despre Jorge Mendes și presupusa sa influență în lotul echipei de pe Bernabeu, Perez a declarat că impresarul portughez nu are nicio putere la Real.
„Jorge Mendes nu are influență la Real Madrid. Are trei jucători aici și sunt cei mai buni pe care îi are el: Cristiano, James și Pepe. Pepe este spectaculos ca persoană și ca jucător. Nu l-am adus eu, dar îmi e la fel de drag ca toți ceilalți”, a încheiat președintele clubului madrilen.
Etichete: cristiano ronaldo , mourinho , interviu , jorge mendes , declaratii , pique , pepe , casillas , rafa benitez , florentino perez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...