Finalul unei epoci: Sergio Ramos ar fi spus ”NU” ofertei finale de la Real Madrid. Mesajul căpitanului pentru conducere
articol scris de Digi Sport09.02.2021, 23:10
Aflat de câteva luni în negocieri cu Real Madrid pentru prelungirea înțelegerii care expiră în această vară, Sergio Ramos (34 de ani) ar fi dat răspunsul final șefilor de pe Santiago Bernabeu.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Sergio Ramos ar fi refuzat oferta lui Real Madrid. Ce le-a transmis șefilor de pe Bernabeu
Potrivit jurnalistului Siro López, apărătorul central a comunicat conducerii madrilene că ”viitorul său este la un alt club european”. Ramos a refuzat ultima propunere venită de la Real și ar fi luat deja hotărârea să plece la o grupare care îi poate satisface pretențiile salariale.
Conducerea campioanei Spaniei i-a oferit căpitanului două posibilități de prelungire a contractului, ambele respinse. Fie o înțelegere pe doi ani, cu salariul redus 10% din cauza pandemiei, fie una pe o singură stagiune, pe aceeași sumă pe care o câștigă acum, adică 12 milioane de euro.
Sergio Ramos, care acum se recuperează după o intervenție la genunchi, este pe lista de priorități a trei cluburi imense, capabile să-i plătească salariul dorit: Manchester United, Manchester City și PSG.
Pe lângă plecarea lui Sergio Ramos, Real Madrid ar putea să se despartă și de celălalt fundaș central titular, francezul Raphael Varane. Acesta are contract până în vara viitoare, dar madrilenii ar dori să-l vândă la finalul sezonului, în schimbul a 50 de milioane de euro, ca să nu riște să-l piardă apoi gratis.
Defensiva lui Real Madrid se schimbă total din stagiunea viitoare
În aceste condiții, linia de fundași centrali a Realului se va schimba total începând cu stagiunea viitoare. Marca scrie că madrilenii vor face tot posibilul să-l aducă pe David Alaba (28 de ani), care va pleca liber de la Bayern Munchen.
Al doilea apărător central în primul 11 madrilen ar urma să fie Eder Militao (23 de ani), apărătorul pe care ”los blancos” l-au adus pe 50 de milioane de euro de la Porto. Sosit în vara lui 2019, brazilianul nu s-a impus în echipa lui Zidane. Militao a prins doar șase partide în acest sezon, cinci ca titular și una ca rezervă.
Ziariștii din Spania adaugă că oficialii de la Real Madrid nu sunt sigur dacă se pot baza 100% pe fundașul sud-american, așa că vor oricum să mai aducă un fundaș central. Pau Torres (24 de ani/ Villarreal), Jules Kounde (22 de ani/ Sevilla) și Diego Carlos (27 de ani/ Sevilla) sunt cele trei opțiuni pe care Florentino Perez le ia în calcul pentru perioada de transferuri din vară.
Etichete: real madrid , sergio ramos , contract sergio ramos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...