Video Fanii Valenciei şi-au adus aminte de Adi Ilie. Execuţie de efect la golul victoriei
07.04.2017, 09:39Valencia a învins-o cu 3-2 pe Celta Vigo în ultima partidă a etapei intermediare din Spania.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Oaspeții au deschis scorul în minutul 16 prin fundașul Cabral după o ieșire eronată a lui Diego Alves. Celta își putea dubla avantajul șase minute mai târziu, dar Diego Alves a respins șutul lui Iago Aspas. Valencia a egalat în minutul 38 prin Parejo în urma unei faze la care au mai participat Zaza și Cancelo.
”Liliecii” au trecut în avantaj în minutul 67, cu golul lui Munir, care a fructificat centrarea lui Lato, intrat pe teren cu două doua minute în urmă. Cu gândul la Europa, Celta a continuat să lupte, iar Iago Aspas a transformat un penalty obținut tot de el în minutul 80.
Ultimul cuvânt l-a avut însă tânărul de mare viitor al Valenciei, Soler, care a înscris cu un lob superb în minutul 86, execuţie care le-a adus aminte fanilor "liliecilor" de Adi Ilie.
Echipele de start
Valencia: Alves - Cancelo, Garay, Mangala, Siqueira - Parejo, Perez - El Haddadi, Soler Barragan, Orellana - Zaza
Celta Vigo: Alvarez - Mallo, Cabral, Roncaglia, Jonny - Radoja, Hernandez - Aspas, Wass, Bongonda - Beauvue
Etichete: live , video , valencia , celta , 3-2 , vigo , digi , digiâ
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...