Ernesto Valverde, despre Ansu Fati: "Nu îmi pasă de comparaţia cu Messi. Lucrurile vor reveni la normal"
15.09.2019, 18:33Ansu Fati a jucat sâmbătă primul său meci ca titular la Barcelona, în victoria împotriva Valenciei, 5-2. Puştiul de doar şaisprezece ani a răsplătit încrederea acordată de antrenorul său, printr-un gol şi un assist.
![Ansu Fati](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwJTNBJTJGJTJG/c3RvcmFnZTAxdHJhbnNjb2Rlci5yY3Mt/cmRzLnJvJTJGc3RvcmFnZSUyRjIwMTkl/MkYwOSUyRjE1JTJGMTExNDE1MV8xMTE0/MTUxX0dldHR5SW1hZ2VzLTExNzQ2OTAw/NjAtMS5qcGcmdz0xMDYwJmg9NjM2Jmhh/c2g9NGIzNmFiNGVlZGE5MWY4MmI5OWViMTlkMzg5MWVkODA=.thumb.jpg)
SuperLiga: Poli Iași - CFR Cluj, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - FCSB, duminică, 20:45, DGS 1
Chiar dacă fotbalistul originar din Guinea-Bissau impresionează la fiecare meci, Ernesto Valverde încearcă să rămână reţinut în privinţa sa. Tehnicianul crede că lucrurile vor reveni curând la normal, iar Fati va realiza că fotbalul mare este mai greu decât îi pare acum.
"Nu este uşor pentru nimeni să joace la Barcelona, cu atât mai puţin pentru cineva atât de tânăr ca Ansu Fati. Nu este normal pentru el să înscrie la prima atingere, iar pe urmă să dea o pasă de gol la a doua.
Totul va reveni la normal, vrem ca el să descopere de unul singur, să realizeze că acest lucru (n.r. fotbalul mare) este foarte complicat. Ansu are calităţi de care avem nevoie, vom vedea ce potenţial are", a explicat Valverde.
Deşi comparaţiile cu Lionel Messi sunt inevitabile, fostul antrenor al lui Athletic Bilbao este de părere că cel mai bun lucru pentru Ansu Fati este să se ferească de comparaţiile cu cei care sunt deja legende în tricoul Barcelonei.
![](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwcyUzQSUyRiUy/RnN0b3JhZ2UwMWRpZ2lzLnJjcy1yZHMu/cm8lMkZzdG9yYWdlJTJGMjAyNCUyRjAy/JTJGMTklMkYxOTA2ODgyXzE5MDY4ODJf/ZGlnaXNwb3J0LXdoYXRzYXBwLmpwZyZo/YXNoPTlmMDRmYWU3ZWMyYWQxMjEyMDczYWNmMWNkYTQ4ZDk5.jpg)
"Nu îmi pasă că începutul lui Ansu Fati a fost comparat cu al lui Messi. Ştim că balonul este din ce în ce mai umflat acum, dar noi vom încerca să îl dezumflăm, este de datoria noastră să protejăm jucătorul", a mai spus Valverde.
Ansu Fati, gol şi assist în doar şapte minute
Noua speranță a fotbalului mondial a făcut din nou spectacol, în doar şapte minute de la începerea meciului Barcelona - Valencia.
Fati a marcat primul său gol pe Camp Nou, fără emoții, după doar două minute de joc. Cinci minute mai târziu, a oferit o pasă decisivă lui Frenkie de Jong, care, la rândul său, a înscris primul gol pentru formația blaugrana.
După ce a devenit cel mai tânăr jucător din istoria Barcelonei care a marcat în La Liga, Ansu Fati a devenit jucătorul cel mai tânăr din toată istoria campionatului spaniol, care a reușit un gol și o pasă de gol într-un singur meci.
Ansu Fati, cotă de piață imensă
Fotbalistul din Guinea-Bisau a fost evaluat în premieră de celebrul site german transfermarkt.com.
La doar 16 ani, lui Ansu Fati i s-a stabilit o cotă de piață de 25 de milioane de euro, valoare cu care a depășit jucători cu nume de la Barcelona.
Etichete: barcelona , ernesto valverde , ansu fati
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
![Prima apariție a lui Iohannis după demisie. Unde a fost văzut fostul președinte](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwcyUzQSUyRiUy/RnMuaXcucm8lMkZnYXRld2F5JTJGZyUy/RlptbHNaVk52ZFhKalpUMW9kSFJ3SlRO/QkpUSkdKVEpHJTJGYzNSdmNtRm5aVEE0/ZEhKaGJuTmpiMlJsY2k1eVkzTXQlMkZj/bVJ6TG5KdkpUSkdjM1J2Y21GblpTVXlS/akl3TWpVbCUyRk1rWXdNaVV5UmpFeUpU/SkdNakU0T0RVNU4xOHlNVGc0JTJGTlRr/M1gwTlBWRkpQUTBWT1NWOVFURVZEUVZK/RlgwbFAlMkZTRUZPVGtsVFh6QXdORjlK/VGxGVlFVMWZVR2h2ZEc5eiUyRlgwZGxi/M0puWlY5RFlXeHBiaTVxY0djbWR6MDFP/VEFtJTJGYUQwek16QW1hR0Z6YUQwM05U/UTRZbUkxTURoaE16VTNNR1l6WVRNeE56/UTBZekJsWldOa1pXWmtPQSUzRCUzRC50/aHVtYi5qcGcmdz0zODAmaD0yMjgmaGFz/aD05MGM1ZTM1MmUwZWM1NjVlNGNkYjYwMDE3ZDA0MjBmYQ==.thumb.jpg)
Klaus Iohannis și-a făcut prima apariție în spațiul public după ce și-a dat demisia din funcția de...